8.1 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024

Horoscop

Berbec
Înainte de a judeca pe cineva, gândiți-vă în ce stare psihică este acesta. Nu e cazul să aveți o atitudine prea agresivă. Aveți în faţă o persoană atât de fragilă încât trebuie să vă purtați cu ea cu tact, punându-vă mai mult în pielea sa. Înainte de a deschide gura, analizați un pic tonul şi intenţiile pe care vreți să le transpuneți în cuvinte.

Taur
Prudenţa se va dovedi a fi salvatoare într-o situaţie în care nu aveți voie să luați decizii bruşte şi nechibzuite. Aşteptați, stați să se mai adune informaţii, analizați situaţia pe toate fețele, aşa cum faceți de obicei, pentru că această atitudine rezervată, suspicioasă, se va dovedi benefică pentru a descoperi la timp eventualele hibe.

Gemeni
Priviți un pic înapoi, cu luni în urmă, pentru că ați primit atunci o informaţie pe care o puteți valorifica acum. V-ați întâlnit cu o persoană care v-a promis că vă va ajuta la nevoie, dar nu ați avut ocazia să apelați la ea. E vremea să căutaţi prin vechile cărţi de vizită, prin informaţiile stocate în memorie pentru a scoate la iveală exact cheia problemei de acum.

Rac
Nu sunteți mulţumit de ceea ce fac ceilalţi pentru dumneavoastră. Aveați alte aşteptări şi alte pretenţii, dar înainte de a o face pe supăratul, puneți-vă un pic în pielea lor şi gândiți-vă ce ați făcut pentru ei, cu alte ocazii. Poate vi se răspunde în acelaşi fel în care ați participat cândva la problemele altora, şi acum puteți descoperi cu adevărat cât de mult v-a preocupat soarta altora.

Leu
Știți cel mai bine că dorinţele se împlinesc, dar nu din senin, ci doar dacă puneți mâna să le construiți singur. Deţineți toate instrumentele necesare în acest sens: şi putere de muncă, şi ambiţie, şi răbdare, şi inspiraţie, deci trebuie doar să dați startul unui nou proiect care va duce, în final, la o altă dorinţă împlinită pe lista dumneavoastră.

Fecioară
Vă retrageți de bună voie, chiar cu o reală plăcere de a nu fi văzut şi remarcat de nimeni, pentru că un astfel de moment de izolare are efecte benefice asupra psihicului. Să nu vă deranjeze că nu vă sună nimeni pentru că e ziua în care vă dedicați un pic nevoilor celor mai profunde.

Balanţă
Nu sunteți cea mai plăcută companie astăzi. Ați dori ca ceilalţi să vă răsfeţe în gesturi de prietenie şi în cuvinte de încurajare, pentru că treceți printr-un moment ceva mai dificil. Sufletul pare împovărat de temeri şi griji, dar norocul de azi este exact şansa de a ieşi din mediul încărcat negativ.

Scorpion
Indiferent de condiţiile meteorologice, luați-vă inima în dinţi şi ieşiți afară. Aveți mare nevoie de aer proaspăt, de un petic de cer, oricum ar fi el, de o rază de soare, de orice vă inspiră natura vie, pentru că aceasta e reconectarea cu planeta mamă de care aveți nevoie în momente de oboseală.

Săgetător
Vă sunt recunoscute talentele în domeniul comunicării, dar azi puteți excela în tot ce este legat de scris. Nimeni nu vă întrece când vă aşezați la computer şi redactați rapid texte din orice domeniu, dar azi parcă vi se suflă în cască. E o inspiraţie divină și cuvintele vin cu o uşurinţă incredibilă. Deci, ați putea avea succes maxim dacă munca implică acest gen de comunicare.

Capricorn
Vă simţi bine în lumea largă, chiar şi printre oameni complet necunoscuţi. Vorbiți extrem de uşor cu oricine, cunoaşteți oameni pe care îi plăceți şi îi admirați, oameni care vă insuflă o personalitate puternică, demnă de admiraţie şi respect. Rareori aveți aşa noroc de a întâlni oameni de asemenea calibru.

Vărsător
Dacă plecați la drum, asigurați-vă că v-ați luat suficiente rezerve financiare, pentru că s-ar putea să fie călătorii mai costisitoare sau care să conţină aspecte neprevăzute, ce vă vor obliga să umblați la card. Pe de altă parte, visați demult acest moment în care să mai ieşiți din mediul obişnuit, indiferent cât vă costă, pentru că rareori vă permiteți ceva doar pentru plăcerea personală.

Peşti
Ceva drag se apropie de sfârşit, deci trebuie să vă obişnuiți cu ideea că nu vă veți mai bucura de această senzaţie plăcută multă vreme. Tot ce-i frumos se încheie la un moment dat, veți rămâne cu amintirile plăcute, cu trăirile acumulate, dar trebuie totuşi să vă detaşați şi să treceți mai departe fără a vă crampona de senzaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS