-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMecanicii de locomotivă din Germania, în grevă pentru o săptămână

Mecanicii de locomotivă din Germania, în grevă pentru o săptămână

Mecanicii de locomotivă din Germania au făcut luni un apel pentru organizarea unei greve naţionale de o săptămână, cea de a treia, dar cea mai îndelungată mişcare de protest organizată în ultima lună, în condiţiile în care negocierile salariale cu echipa de conducere sunt la un punct mort, informează Agerpres.

Greva va începe miercuri după-amiază şi va afecta circulaţia trenurilor de marfă, urmând ca de joi dimineaţă să se extindă şi la trenurile de pasageri, a anunţat liderul sindicatului care îi reprezintă pe mecanicii de locomotivă de la Deutsche Bahn (GDL), Claus Weselsky. Acesta a adăugat că protestul se va încheia săptămâna viitoare, în dimineaţa zilei de marţi.

„Nu vedem niciun mijloc pentru a evita o luptă sindicală dacă conducerea nu dă niciun semn de concesie”, a declarat Claus Weselsky într-o conferinţă de presă.

Precedentele greve ale mecanicilor de locomotivă de la Deutsche Bahn, care au avut loc în perioadele 23-25 şi 16-18 august, au paralizat mii de trenuri şi a afectat cea mai mare economie a Europei.

Mecanicii de la Deutsche Bahn solicită pentru acest an o majorare salarială de 3,2%, în linie cu creşterile din sectorul public, un bonus de 600 de euro, legat de activitatea în timpul pandemiei, şi condiţii mai bune de muncă. Conducerea Deutsche Bahn a oferit GDL o majorare de 3,2%, dar aceasta va intra în vigoare mai târziu decât ceruse sindicatul. Cele două părţi nu au ajuns la un acord privind durata acordului colectiv de muncă.

Ultimul mare conflict social la Deutsche Bahn s-a derulat între 2014 şi 2015. Atunci, timp de aproape nouă luni, sindicatul GDL a organizat nouă greve de amploare, care s-au întins fiecare pe parcursul mai multor zile, pentru a cere o modificare a regulilor de reprezentare. La finele lunii mai 2015, o grevă de şase zile a devenit cea mai lungă din istoria Deutsche Bahn.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS