2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, înregistrate la nivel mondial de la începutul pandemiei

Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19, înregistrate la nivel mondial de la începutul pandemiei

Mai mult de 4,5 milioane de decese asociate Covid-19 au fost înregistrate la nivel mondial de la începutul pandemiei, potrivit datelor universităţii americane Johns Hopkins, care a calculat că numărul de infecţii cu SARS-CoV-2 a depăşit 217 milioane, potrivit News.ro.

În ultimele 28 de zile, în întreaga lume au fost contorizate 18 milioane de cazuri de infectare şi 273.847 de decese asociate.

Statele Unite sunt ţara cel mai grav afectată de pandemie

Statele Unite sunt ţara cel mai grav afectată de pandemie, cu peste 39 de milioane de cazuri şi mai mult de 638.700 de decese asociate.

India a înregistrat 32 de milioane de cazuri

India a înregistrat 32 de milioane de cazuri şi mai mult de 438.000 de decese asociate, în timp ce Brazilia a raportat 20,7 milioane de contaminări şi al doilea cel mai mare bilanţ al deceselor din lume, peste 579.500.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii, îngrijorată cu privire la creşterea numărului de contaminări în Europa

Organizaţia Mondială a Sănătăţii se arată îngrijorată cu privire la creşterea numărului de contaminări în Europa în ultimele săptămâni. Pe continent, până în prezent, au fost înregistrate peste 64 de milioane de cazuri confirmate şi mai mult de 1,3 milioane de decese asociate.

Peste 5,24 de miliarde de doze de vaccin anti-Covid, la nivel mondial

La nivel mondial, au fost administrate peste 5,24 de miliarde de doze de vaccin anti-Covid, cu 1,08 miliarde de doze administrate în ultimele 28 de zile.

SARS-CoV-2 a fost descoperit la finalul anului 2019, în Wuhan

SARS-CoV-2 a fost descoperit la finalul anului 2019, în Wuhan (China), şi s-a răspândit în mai puţin de două luni în întreaga lume. În prezent, cea mai contagioasă variantă a coronavirusului este Delta, descoperită în India. Este considerat că aceasta stă la baza creşterii semnificative a numărului de cazuri înregistrate în ultimele luni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS