7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjFostul inspector școlar general din Gorj vrea să fie repus în funcție cu ajutorul instanței

Fostul inspector școlar general din Gorj vrea să fie repus în funcție cu ajutorul instanței

Fostul inspector școlar general din județul Gorj, Ion Ișfan, se judecă în continuare cu instituția la care a lucrat și cu ministerul de resort.

Procesul este pe rol, după ce Ion Ișfan a considerat că mandatul i-a încetat înainte de termen. Mai erau câteva zile din mandatul respectiv, iar decizia de plecare din funcție a fost luată de minsterul de resort înainte de termenul legal. Fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj s-a considerat prejudiciat și a decis să își caute dreptatea în instanță. Rămâne de văzut și ce va putea obține Ion Ișfan, având în vedere că inclusiv reinstalarea pe post ar fi posibilă, având în vedere că actuala conducere a ISJ Gorj nu este numită în baza unui concurs, cum a fost cazul lui Ion Ișfan.

Este de amintit că Ministerul Educației a anunțat că până la finalul acestui an vor avea loc concursurile pentru posturile de directori de unități de învățământ, nu și cele pentru posturile de inspectori școlari și inspectori școlari generali.

„Este total inadmisibil ca eu să fie schimat din funcție în timpul mandatului și actualii inspectori să fie în funcție fără niciun fel de concurs. Eu am fost înlocuit din funcție înainte de expirarea mandatului. Acum vor să organizeze concursurile pentru posturile de directori inspectori care sunt numiți fără concurs”, a declarat Ion Ișfan, fostul șef al Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Mandate prelungite pentru 160 de directori

Este de amintit că din data de 1 septembrie vor fi prelungite mandatele directorilor de școli din județ. Vacantarea posturilor de șefi de unități de învățământ se va face, începând cu data de 1 septembrie. În județul Gorj sunt 109 școli și unități conexe, precum Palatul Copiilor.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean(ISJ) Gorj, în conformitate cu articolul 20, aliniatul 10 din Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar aprobat prin OMEC 5.447/2020, cu modificările și completările ulterioare, în cazul vacantării funcțiilor de director şi director adjunct din unitățile de învățământ, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului, prin decizia inspectorului școlar general, în baza avizului consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanelor solicitate.

Pe 15 octombrie va fi proba scrisă a concursului pentru posturile de director. Vor putea trece de proba scrisă doar cei care vor lua cel puțin nota 7 la subiecte care vor fi relevante și a căror siguranță va fi foarte atent monitorizată. După 15 octombrie va fi organizată proba de interviu. Numirile se vor face în decembrie, iar activitatea va începe pe 10 ianuarie 2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS