5.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvizul epidemiologic, necesar doar la înscrierea la grădiniță, şcoală şi liceu

Avizul epidemiologic, necesar doar la înscrierea la grădiniță, şcoală şi liceu

Avizul epidemiologic, pentru care părinții și copiii stăteau la cozi interminabile la ușile cabinetelor medicilor de familie la fiecare început de an școlar, nu va mai fi necesar la fiecare revenire a copiilor din vacanță, ci doar în momentul înscrierii la școală și grădiniță, prevede un Ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, publicat în Monitorul Oficial. Practic, un elev va trebui să ducă la școală avizul epidemiologic de intrare în colectivitate doar la momentul înscrierii la clasa pregătitoare, nu și în vacanțele dintre fiecare an școlar, cum se întâmpla până acum, informează Hotnews.

De asemenea, avizul epidemiologic va fi solicitat și în cazul transferului între unități de învățământ.

Ce se modifică – în ce situații va fi solicitat de acum încolo avizul epidemiologic:

  • 1. La înscrierea la grădiniță: adeverința medicală de înscriere în colectivitate (împreună cu avizul epidemiologic și dovada de vaccinare a copilului) – eliberată de medicul de familie.
  • 2. La înscrierea la clasa pregătitoare:
  • a) Dacă elevul a frecventat o grădiniță în care există cabinet medical școlar: fișa medicală de la grădiniță și adeverință medicală – eliberate de medicul școlar al grădiniței frecventate;
  • b) Dacă elevul a frecventat o grădiniță în care nu există cabinet medical școlar: adeverința medicală de înscriere în colectivitate (împreună cu dovada de vaccinare a copilului) – eliberată de medicul de familie.
  • 3. La înscrierea în clasa a IX-a:
  • a) Dacă elevul a frecventat o școală în care există cabinet medical școlar: fișa medicală de la școală și adeverință medicală eliberate de medicul școlii frecventate;
  • b) Dacă elevul a frecventat o școală în care nu există cabinet medical școlar: adeverința medicală de înscriere în colectivitate (împreună cu dovada de vaccinare a copilului) – eliberată de medicul de familie.
  • 4. În cazul transferului între diferite unități de învățământ:
  • a) Dacă preșcolarul/elevul a frecventat o unitate de învățământ cu cabinet medical propriu: fișa medicală de la unitatea de învățământ de la care se transferă – eliberată de medicul școlar;
  • b) Dacă preșcolarul/elevul a frecventat o grădiniță/școală fără cabinet medical propriu: adeverința medicală de înscriere în colectivitate (împreună cu dovada de vaccinare a copilului) – eliberată de medicul de familie.
  • La revenirea din vacanţe NU se va solicita preşcolarilor şi elevilor aviz epidemiologic.

Noul an școlar începe în 13 septembrie, cu elevii în bănci. În cazul în care rata de infectare trece de 6 într-o localitate, atunci toate școlile din acea localitate trec la cursuri online, au anunțat miniștrii Educației și Sănătății.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS