2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurcia își construiește propriul Pentagon, mai mare decât cel american

Turcia își construiește propriul Pentagon, mai mare decât cel american

Turcia a început construirea unui imens sediu pentru forțele sale armate, fiind poreclit „Pentagonul turcesc”. Clădirea va fi mai mare decât Pentagonul din SUA, care, în prezent, este cel mai mare complex administrativ din lume, potrivit Insider.

Președintele turc Recep Erdogan a transmis, luni, la ceremonia de inaugurare a lucrărilor, că această clădire va „inspira teamă” inamicilor Turciei.

Întregul complex se va întinde pe o suprafață de aproape 13 milioane de metri pătrați în timp ce birourile vor ocupa un spațiu de 890.000 de metri pătrați.

Erdogan a declarat că Pentagonul turcesc, denumit oficial „Steaua și semiluna” va putea găzdui până la 15.000 de angajați, relatează Daily Sabah.

Birourile Pentagonului de la Washington se întind pe 338.879 de metri pătrați, acesta având în jur de 26.000 de angajați.

Pentagonul Turciei va avea o structură concentrică similară „omologului” său american însă aceasta va încorpora steaua și semiluna de pe steagul turcesc.

Complexul ar urma să fie finalizat până în primăvara lui 2023 și va fi folosit de către forțele armate ale Turciei și de către ministerul apărării de la Ankara.

„Vom crea aici o structură care va inspira teamă în inamicii noștri prin alura sa și le va oferi încredere prietenilor noștri”, a mai spus Erdogan.

„Pentagonul turcesc” este văzut de unii ca fiind cel mai nou proiect megaloman al președintelui Recep Erdogan, un fan al marilor proiecte de infrastructură care să arate puterea economică a Turciei, în pofida devalorizării record a lirei turcești.

Un alt astfel de proiect este și canalul Istanbul, puternic contestat de opoziția din Turcia și comunitatea internațională.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS