Primăria Craiova va semna contractul cu turcii de la BMC Truck&Bus pentru furnizarea a 30 de autobuze electrice de 12 metri, la pachet cu 30 de staţii de încărcare lentă şi șapte staţii de încărcare rapidă.
Firma BMC fusese desemnată câştigătoare încă din luna mai, dar contractul de 92 de milioane de lei (fonduri europene) nu a putut fi semnat din cauza contestaţiilor şi a unui proces intentat de două dintre firmele descalificate de primărie. Acum, primarul Olguţa Vasilescu spune că va profita de modificarea Legii achiziţiilor publice şi va semna direct contractul cu BMC, chiar dacă procesul este încă pe rol. „S-a modificat legea achiziţiilor şi ne permite să semnăm contractele, chiar dacă ele sunt în intanţă, la faza a doua, adică la apel. Noi putem să semnăm contractele dacă s-a câştigat în primă fază şi există o decizie a CNSC care dă dreptate primăriilor. Suntem într-o procedură de achiziţie a 30 de autobuze electrice şi putem să semnăm contractul, lucru care se va şi întâmpla săptămâna aceasta“, a anunţat edilul Craiovei.
Reamintim că firma BMC Truck&Bus a fost singura care au rămas în joc, după ce primăria a respins din start alte cinci oferte. Municipalitatea a optat apoi pentru oferta BMC, furnizorul de la care a cumpărat în 2019 cele 38 de autobuze Diesel Euro 6. Iniţial, după ce a descalificat cinci din cei șase producători participanți la licitaţie, Primăria Craiova a anulat procedura de achiziție publică (februarie 2021). BMC a contestat decizia, iar Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) i-a dat dreptate şi a dispus „anularea deciziei de anulare a procedurii“. Aşa s-a ajuns la selectarea unicului furnizor rămas în competiţie: BMC Truck&Bus (19 mai). Asta după ce oferta turcilor a trecut rapid prin ambele evaluări, tehnică și financiară.
Olguţa Vasilescu, despre contractul cu BMC pentru 30 de autobuze electrice: „Vom face fix ceea ce ne spune legea“
Ulterior, au apărut contestaţiile, iar situaţia s-a complicat. Doi dintre producătorii descalificaţi au apelat la instanţă. Curtea de Apel Craiova nu a apucat însă să se pronunţe în acest caz, pentru că una dintre firme a formulat o cerere de strămutare a judecăţii la o altă instanţă egală în grad. Procesul de la Craiova a fost, astfel, suspendat până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va soluţiona cererea de strămutare. Termenul a fost fixat pentru data de 22 septembrie.
Olguţa Vasilescu nu va mai sta însă după decizia Înaltei Curţi şi apoi a Curţii de Apel, oricare ar fi Curtea sau decizia. „Vom face fix ceea ce ne spune legea, din moment ce legea ne permite să semnăm. Este o procedură pe care tu ai contestat-o şi poţi să o conteşti la nesfârşit, pentru că ştim cât durează aceste procese. Bănuiesc că o a doua instanţă nu poate da o sentinţă diferită de prima, dar măcar, prin modificarea legii, s-a deblocat această situaţie. O să semnăm contractul cu BMC“, a afirmat primarul Craiovei.