2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Uraganul Ida: Peste 1 milion de locuințe încă nu au energie electrică

(VIDEO) Uraganul Ida: Peste 1 milion de locuințe încă nu au energie electrică

Peste 1 milion de locuinţe şi firme din Louisiana şi Mississippi nu au încă energie electrică în urma uraganului Ida, iar autorităţile au cerut persoanelor evacuate să nu se întoarcă deocamdată acasă. National Weather Service a emis avertismente pentru părţi din Louisiana şi Mississippi, cu un indice de căldură care creşte peste 100 de grade Fahrenheit (38 de grade Celsius).

Alimentarea cu energie a fost totuşi reluată miercuri dimineaţa în estul oraşului New Orleans, a anunţat compania Entergy, care a avertizat că ar putea să dureze mai multe săptămâni să reia alimentarea cu energie în unele zone unde turnurile de transmitere s-au transformat într-un morman de fiare, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Oficialii din Terrebonne, care include Houma, au emis un comunicat prin care le-a spus locuitorilor că se pot întoarce în zonă, dar au avertizat cu privire la lipsa energiei electrice şi a serviciilor de bază.

„Considerăm că este important să ştiţi că nu există adăposturi, electricitate, resursele sunt foarte limitate pentru hrană, benzină şi consumabile şi absolut deloc servicii medicale!”, a scris pe Twitter Biroul local de securitate internă şi pregătire pentru situaţii de urgenţă.

Oficialii federali şi locali au declarat că atenţia lor imediată a fost de a aduce apă, alimente şi gheaţă celor mai vulnerabili, în special persoanelor în vârstă fără aer condiţionat, pentru a face faţă temperaturilor ridicate.

National Weather Service a emis avertismente pentru părţi din Louisiana şi Mississippi, cu un indice de căldură care creşte peste 100 de grade Fahrenheit (38 de grade Celsius).

„Vom intra într-o fază în care ne vom uita la infrastructură, drumuri, poduri şi altele”, a declarat directorul general al Agenţiei de Management al Urgenţelor din Mississippi, Stephen McCraney, într-o conferinţă de presă, adăugând că 184 de drumuri şi 53 de poduri au fost avariate în stat şi 30.000 de gospodării erau încă fără energie electrică.

„Dar dacă nu salvez o persoană, acel pod nu înseamnă cu adevărat prea mult pentru mine – aici ne concentrăm”.

În Louisiana, aproximativ 990.000 de clienţi erau încă fără electricitate, potrivit PowerOutage.com.

Pagubele din zona de metrou a New Orleans ar fi fost mult mai grave dacă nu ar fi existat digul de 14,5 miliarde de dolari şi sistemul de ziduri pentru inundaţii construite după uraganul Katrina pentru a proteja New Orleansul.

Zonele din afara perimetrului sistemului au suferit cele mai multe daune. În Jean Lafitte, un dig care nu făcea parte din sistem a fost copleşit de apele de inundaţii, inundând oraşul aflat la sud de New Orleans.

„Katrina nu a adus apă”, a declarat pentru Reuters Timothy Kerner Sr., un parlamentar al statului în al cărui district se află Jean Lafitte.

„A fost mult mai mult, o furtună produsă o dată la 100 de ani care ne-a lovit în cel mai rău mod posibil”.

Până miercuri după-amiază, s-a format o coadă lungă în faţa unui centru civic din Houma, unde oamenii aflaţi în şiruri de maşini aşteptau să primească apă îmbuteliată, gheaţă şi prelate de la poliţişti şi voluntari.

Loretta Williams, în vârstă de 67 de ani, a izbucnit în lacrimi când a descris distrugerea casei sale mobile şi a parbrizului din spate al maşinii sale, pe care l-a acoperit cu o prelată neagră. „Tot ce am făcut în ultima vreme a fost să plâng. Am muncit atât de mult pentru ceea ce aveam şi totul a dispărut peste noapte”, a spus ea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS