6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieDin această toamnă, în România vor funcționa 6 școli-pilot

Din această toamnă, în România vor funcționa 6 școli-pilot

Ministerul Educației a aprobat funcționarea, începând cu anul școlar 2021 – 2022, a șase școli-pilot, potrivit principiilor de reformă a sistemului de învățământ incluse în proiectul „România Educată”.

Astfel, în cele șase școli-pilot elevii și profesorii vor avea parte de un proces de predare-învățare-evaluare mai apropiat de dorințele și nevoile fiecărei comunități și mai apropiat de cerințele și exigențele unui învățământ modern, de secol XXI, centrat în mod real pe elev. 

Componenta cea mai importantă pe care o avem în vedere în cadrul pilotărilor este transformarea curriculară, adică modele curriculare și planuri cadru care să fie adaptate de către școli în funcție de nevoile comunității și de resursele umane și materiale existente, care să permită proiectarea pe arii de învățare, nu pe discipline, și să se concentreze în mod real pe dezvoltarea unor competențe relevante, dar cu respectarea strictă a obiectivelor curriculare specifice fiecărui ciclu și a competențelor din profilurile de formare ale absolventului. Se vor pilota modele de predare-învățare în sistem blended learning, cu predare alternativă cu prezență fizică și online, la intervale periodice, și modele noi de evaluare narativă, în locul celei bazate pe calificative, care să reducă presiunea evaluării asupra elevilor, în special în ciclul primar.

Înlocuirea tezelor

De asemenea, se va pilota înlocuirea tezelor semestriale cu un portofoliu semestrial al elevului, construit pe baza unor criterii clare de evaluare prezentate fiecărui elev la începutul semestrului, acțiune prin care se urmărește evaluarea reală a progresului pe durata unui semestru, pornind de la competențe evaluate inițial și la final. La nivel liceal, se va pilota reorganizarea materiei din trunchiul comun la clasa a XII-a astfel încât, în semestrul al doilea, să permită elevilor să se concentreze pe materiile care sunt de interes pentru examenele de bacalaureat și de admitere la facultate, facilitând astfel dreptul elevului de a alege anumite discipline, drept ce poate fi extins ulterior la nivelul întregului ciclu liceal.

Au fost cereri din partea a 20 de școli

Toate inițiativele de pilotare aprobate au venit din partea unor unități de învățământ preuniversitar de stat și particular, care știu cel mai bine care sunt necesitățile și modalitățile prin care să ofere cele mai bune servicii educaționale comunităților lor. Au fost trimise inițial 20 de astfel de propuneri, din care cinci nu au finalizat procedura de depunere a documentației, iar din cele rămase unele au propus măsuri care nu necesitau derogări de la reglementările în vigoare sau nu aveau în vedere aspecte care să vizeze modernizarea educației în România.

Prin urmare, au fost înscrise în programul de școli-pilot: 

1. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București;

2. Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din municipiul Baia Mare;  

3. Școala Gimnazială nr. 1 din localitatea Curcani, județul Călărași;

4. Școala Gimnazială „Ion Neculce” din municipiul Iași;

5. Școala Gimnazială Româno-Finlandeză ERI din municipiul Sibiu;

6. Școala Gimnazială „Gheorghe Vernescu” din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS