5.5 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAccident cu cinci victime, dintre care trei copii, la Râmnicu Vâlcea

Accident cu cinci victime, dintre care trei copii, la Râmnicu Vâlcea

Accident cu cinci victime, dintre care trei copii, la Râmnicu Vâlcea. Accidentul s-a produs în zona Lenin Sud, în incident fiind implicate trei autoturisme. Două dintre ele s-au ciocnit serios. Potrivit primelor informaţii oferite de ISU Vâlcea, nu au existat persoane încarcerate.

„Pompierii militari s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMIRD, iar SAJ cu două ambulanțe. Cele 5 victime (3 copii şi 2 adulţi ) au fost preluate de ambulanțele SAJ“, a anunţat ISU Vâlcea.

„Polițiștii Biroului rutier intervin în acest moment la un accident rutier în zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea, în care au fost implicate trei autoturisme, soldat cu rănirea cinci persoane. Din primele date se pare că două persoane ar fi rănite grav, iar alte trei ușor. Traficul se desfășoară alternativ, fiind blocat sensul Vâlcea -Drăgășani. Șoferii nu au consumat alcool și au permise de conducere valabile“, a anunţat şi IPJ Vâlcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS