Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 9.195.354 de teste RT-PCR și 2.566.396 de teste rapide antigenice.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 17.078 de teste RT-PCR (7.798 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.280 la cerere) și 28.352 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 11.513 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu. 3.177 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 53.748 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 76 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.724 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 582 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 6 septembrie, 510 sancțiuni contravenționale, în valoare de 96.050 lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 2 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.