2.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalPlenul parlamentului convocat oficial pentru moțiunea USR-PLUS și AUR

Plenul parlamentului convocat oficial pentru moțiunea USR-PLUS și AUR

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a fost convocat în ședință, joi, de la ora 16.00, pentru moțiunea USR-PLUS și AUR. Decizia este semnată de Ludovic Orban și Anca Dragu, potrivit hotnews.

Ludovic Orban a avertizat de marți că va face acest lucru invocând o decizie a Curții Constituționale.Marți , în calitate de președinte al Camerei Deputaților, Orban a informat Guvernul de depunerea moțiunii USR-PLUS și AUR.
„Ca președinte al Camerei Deputaților, eu am obligatia să respect Constiituția și legile țării. Derularea calendarului moțiunii de cenzură e obligatorie, altfel se încalcă principiul constituțional al statului de drept. Azi voi comunica Guvernului moțiunea de cenzură”, a declarat marți Orban.
PNL, PSD și UDMR au boicotat încă o dată ședința birourilor permanente, încercând astfel să blocheze moțiunea USR-PLUS.

Liberalii din tabăra Cîțu iau în calcul să atace la CCR decizia lui Orban de a debloca moțiunea.

Pe ce se bazează Orban

Ludovic Orban a spus că decizia sa are la bază o decizie a Curții Constituționale, mai exact 1525 din 2010.
Ce prevede aceasta:

  • În consecinţă, împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii.
  • Astfel, în cauza de faţă, Curtea reţine că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moţiunii de cenzură în şedinţa comună a celor două Camere de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia, prevăzut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moţiunii de cenzură depusă de opoziţia parlamentară.
  • Mai mult, având în vedere cele arătate mai sus, dezbaterea moţiunii de cenzură trebuia deja demarată, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât Curtea constată că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, refuză supunerea acesteia spre dezbatere în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituţie.
  • În acest mod opoziţia parlamentară nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţă.
  • Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS