Două brăţări care i-au aparţinut reginei Franţei Maria Antoaneta, care au 112 diamante, vor fi scoase pentru prima dată la licitaţie publică, pe 9 noiembrie, de casa Christie’s la Geneva, scrie News.ro.
„Aceste diamante sunt extraordinare nu doar datorită provenienţei, ci şi pentru că ele conţin 112 diamante vechi. Dimensiunea lor variază de la aproximativ un carat pentru cel mai mic până la peste patru carate pentru cele mai mari diamante din mijloc”, a declarat pentru AFP Marie-Cécile Cisamolo, specialistă în bijuterie la Christie’s.
Cele două brăţări vor fi vândute în acelaşi lot.
„Ele sunt estimate la o sumă între 2 şi 4 milioane de dolari (1,8 şi 3,7 milioane de euro), un preţ care include nu doar valoarea lor intrinsecă, ci şi posibilitatea de a deţine bijuterii care au fost comandate de faimoasa regină Maria Antoaneta”, a dezvăluit experta.
Aceste bijuterii istorice ar putea fi achiziţionate cu mult peste estimare. În 2018, un pandantiv cu diamante care i-a aparţinut Mariei-Antoinette, ornat cu o perlă naturală de dimensiune excepţională, a fost adjudecat la Sotheby’s, la Geneva, pentru 36 de milioane de dolari, după ce fusese evaluat între 1 şi 2 milioane de dolari.
Fiecare dintre cele două brăţări vândute de Christie’s este compusă din trei rânduri de diamante. Cele două brăţări pot fi de altfel asamblate pentru a fi purtate în colier.
Casa a estimat că pe brăţări sunt în total diamante între 140 şi 150 de carate.
Potrivit Christie’s, brăţările au fost comandate bijutierului Charles Auguste Boehmer la Paris, în 1776, de Marie-Antoinette, devenită regină a Franţei doi ani mai devreme.
„Preţul total al acestor brăţări era de 250.000 de lire sterline, ceea ce reprezenta o sumă importantă în epocă. Au fost plătite cu pietre preţioase”, a povestit Cisamolo.
Apoi a urmat Revoluţia Franceză. Dacă Maria Antoaneta a fost ghilotinată, bijuteriile ei au supravieţuit. Înainte de a încerca să fugă din Franţa împreună cu Ludovic al XVI-lea şi copiii săi, Maria Antoaneta trimisese bijuteriile la Bruxelles, de unde au fost apoi transmise rudelor din Austria, patria reginei.
Arestaţi la Varennes, Ludovic al XVI-lea şi Maria Antoaneta au fost ghilotinaţi în 1793, iar fiul lor Ludovic al XVII-lea a murit în captivitate. Singura supravieţuitoare a Revoluţiei Franceze, fiica lor, Maria-Tereza a Franţei, a fost eliberată în 1795. La sosirea ei la Viena, împăratul Austriei i-a dat bijuteriile mamei sale, care au fost păstrate cu grijă. Neavând copii, Maria-Tereza a Franţei a lăsat moştenire bijuteriile nepoatei ei, Ducesa de Parma.