7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMirel Rădoi, mulțumit după remiza din Macedonia: „Le mulțumesc băieților!“

Mirel Rădoi, mulțumit după remiza din Macedonia: „Le mulțumesc băieților!“

Selecționerul României, Mirel Rădoi, a admis că meciul cu Macedonia, încheiat 0-0 la Skopje, a fost destul de dificil și că punctul obținut este mulțumitor.

Am avut două obiective de la această partidă. Primul a fost să ținem rezultatul de 0-0 până în minutul 70, iar după să venim mai sus, să fim mai incisivi în atacurile noastre și să marcăm. Din păcate, n-am făcut-o. Le mulțumesc băieților pentru această perioadă, n-am ce să le reproșez la nivel de concentrare. Poate în această seară au existat momente de precipitare, dar a fost și terenul cum a fost. N-am făcut calcule. Mă gândeam să luăm nouă puncte, pentru a termina pe locul doi. Am avut o șansă în această seară, după rezultatul din Armenia, dar nu am urcat. Lumea râdea când spuneam că Liechtenstein începe să crească“, a spus Mirel Rădoi.

„Îi înțeleg și pe jucători. A fost o presiune pe care au simțit-o după acel 1-1 dintre Armenia și Liechtenstein. Poate că jocul nostru ar fi arătat altfel dacă bătea Armenia. Nu pot spune că sunt nefericit că am terminat la egalitate“, a completat Mirel Rădoi.

Tunurile, pe Armenia

Luna viitoare, România va juca în Germania și cu Armenia, pe stadionul din Ghencea. Jocul de acasă este considerat esențial de Mirel Rădoi pentru ocuparea locului secund, de baraj.

Mergem în continuare cu șanse reale pentru locul doi. Cu punct sau puncte în Germania, tot va trebui să batem Armenia acasă“, a transmis Mirel Rădoi, care i-a luat apărarea lui Jovan Markovic, după evoluția de la Skopje: „Nu putem să avem așteptări, să vină Markovic și să ne ducă la Mondial. Astea sunt soluțiile în momentul de față. El trebuie să muncească mai mult. Noul staff de la Craiova îl va ajuta. Nu au fost certuri, probabil doar i-a spus cineva că altă soluție ar fi fost mai bună“.

Citește și: Preliminarii CM 2022 / Macedonia – România, scor 0-0. Atât s-a putut!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS