8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentDouă tinere, rănite într-un accident rutier la Curtișoara

Două tinere, rănite într-un accident rutier la Curtișoara

Două tinere, de 19 și respectiv 16 ani, au fost rănite în urmă cu puțin timp într-un accident rutier petrecut pe DJ 546, între localitățile Slatina și Curtișoara.

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina, iar din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment a fost implicat un singur autoturism care se deplasa pe direcția Slatina către Curtișoara. La intersecția DJ 546 cu DC 193 șoferița de 19 ani a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un gard din plăci de beton.

În urma coliziunii, șoferița de 19 ani, din municipiul Slatina și o minoră, de 16 ani, din comuna Curtișoara, pasageră pe scaunul dreapta față, au necesitat îngrijiri medicale fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS