2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO curte de apel din Grecia a blocat extrădarea lui Dragoș Săvulescu

O curte de apel din Grecia a blocat extrădarea lui Dragoș Săvulescu

Curtea de Apel din Syros a blocat cererea de extrădare ce îl viza pe omul de afaceri român Dragoș Săvulescu, anunță publicația Politiko.al.

Instanța i-a dat credit lui Savulescu, fiind de acord că România nu are puterea de a forța extrădarea sa din Grecia și a dispus încetarea imediată a unui mandat de arestare al României.

Săvulescu a fost arestat pe insula Mykonos pe 9 august, în urma unui mandat de arestare emis de Interpol.
Curtea de Apel din Napoli, Italia, unde este rezident Savulescu, a respins anterior cererea de extrădare către România, în timp ce recunoaște în mod legal cazul din Italia și a aplicat o amnistie a sentinței, conform legislației italiene.

În timp ce părăsea instanța din Syros, Dragos Savulescu a spus: „Ne bucurăm că instanța din Grecia a acceptat că ordinul de extrădare este legal nemeritat și că am dreptul să mă întorc în Italia.

Deși ultimele săptămâni au fost un iad, arestarea mea din Mykonos a demonstrat cel puțin din nou modul în care autoritățile române sunt dispuse să abuzeze de legislația italiană și europeană urmând un ordin în care nu au autoritatea de a face acest lucru.

Autoritățile române au dezinformat în mod deliberat autoritățile elene, chiar dacă au fost informate oficial de către autoritatile italiene că situația mea a fost clarificată legal în Italia. Acesta este un revoltător abuz de drept internațional făcut de către autoritățile din România – care în mod clar trăiesc încă pe vremea lui Ceaușescu – și parte a unei campanii de persecuție pentru o infracțiune pe care nu am comis-o. Cea mai afectată persoană este soția mea”, a declarat Dragoș Săvulescu.

Cuplul a părăsit Mykonos după ședința judecătorească și s-a întors la casa lor din Milano.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS