4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentViteză și adrenalină la Super Rally Craiova

Viteză și adrenalină la Super Rally Craiova

Campionatul Național de Super Rally, organizat la Craiova, a început. De la primele ore ale dimineții, craiovenii au venit în centrul orașului, în spațiile special amenajate, pentru a putea vedea mașinile de curse, dar și pentru a se întâlni și fotografia cu piloții și cu mașinele acestora.

La 08.30 au început recunoașterile cu mașinile de concurs, urmate de Runda 1 – Calificări partea I (3 manșe) care a luat sfârșit la 12.45. Acum, sunt în desfășurare finalele pentru Runda 2, care vor lua sfârșit la ora 15.00, iar la 15.30 va avea loc Festivitatea de premiere Clasament Open.

„Momentan, suntem în cursul sesiunilor de calificări. Vom avea trei manșe care se vor desfășura până la ora 12.45. Apoi, la ora 13:00 vom începe cu finalele la Open, care se vor desfășura de la ora 13.00 la 15.00. Vom face premierea la clasamentul Open și în final, de la 15.30 la 17.00, vom avea calificările pentru partea a doua, prin două manșe.

Avem 31 de concurenți, clase diferite. Iar mașinile sunt toate spectaculoase, după cum se vede. Avem atât piloți experimentați, cât și piloți care sunt la începutul carierei. Până acum, toată lumea se descurcă foarte bine”, spune Tiberiu Lupșa, organizator Super Rally.

„Suntem pregătiți și sperăm să facem o figură frumoasă la Craiova”

Aurelian Andronache este din Câmpulung Muscel și merge la campionate de Super Rally și campionate de viteză în coastă din 2006. Nu a ratat aproape nicio etapă. Conduce o mașină Speed Car GT 1000R și speră să facă o figură frumoasă astăzi, la Craiova.

” Merg în campionatul de viteză în coastă și în campionatul de rally din 2006. Am mers la aproape toate etapele în decursul anilor. Acum m-am oprit la această mașină, un prototip. Se numește Speed Car GT1000R, o mașină senzațională. Are 180 de cai-putere și 450 de kilograme. Merg cu această mașină la campionatul de viteză în coastă și la campionate de Super Rally, unde îmi place super mult.

Acum doi ani, la prima etapă de la Craiova am rămas impresionat de oraș și de tot ce se întâmplă aici, oamenii, curățenie. Trecusem prin Craiova, dar nu trecusem prin centru. Vin cu drag la Craiova.

La etapele de Super Rally avem mai multe configurații de trasee, schimbări multe de aderență, asfalt curat sau murdar, treceri de pietoni, vopsea. Trebuie să fim foarte preciși și foarte siguri.

Probleme sunt tot timpul la mașinile de concurs, dar suntem foarte bine pregătiți și sperăm să facem o figură frumoasă astăzi, la Craiova”, spune Aurelian Andronache, pilot.

Antonia Tănăsie, singura femeie de la Super Rally Craiova

Antonia Tănăsie vine de la Brașov. Și-a început cariera de pilot de curse la Campionatul Național de Carting, după care a vrut să încerce și la autoturisme. Să vadă cum e. Așa și-a dat seama că sunt diferite și a ales să rămână la auto pentru că i-a plăcut mai mult.

„Este o zi senzațională. Mie îmi place foarte mult etapa de la Craiova. Traseul e foarte fain, permite viteză mai multă, dar e și foarte tehnic.

Mașina mea e un Golf 4, e adaptată pentru curse. Se adaptează bine pe traseul de aici. Să sperăm la un rezultat cât mai bun.

Sunt singura femeie. E ciudat, dar îmi place că e un sport care nu pune accent pe forța fizică și atunci poți să te bați de la egal la egal cu mașinile de clasa ta. Îmi pare rău că sunt singura”, spune Antonia, pilot.

Mihai Leu este printre preferații craiovenilor

Un craiovean este foarte încântat și speră să înceapă și cursele pe Bucovăț.

„E super. Chiar ar trebui mai multe. Sper să înceapă Bucovățul”, spune acesta.

„Foarte tare. Foarte mișto. Noi am venit din București. Nu am venit neapărat pentru asta, dar am auzit de eveniment și am venit să-l vedem”, spune o altă femeie aflată în vizită la Craiova.

O craioveancă  a venit cu băiețelul, care este foarte pasionat de mașini.

„Super! Adrenalina este la maxim. Copiii sunt foarte încântați. Noi la fel. Băiatul e înnebunit după mașini. De asta am și venit. Am fost și aseară la prezentare, să ne facem poze cu toate mașinile și piloții.

Titi Aur era preferatul anul trecut, dar anul ăsta nu mai participă. Cred că ne-am axat pe Mihai Leu, de data aceasta”, spune craioveanca.

PROGRAMUL EVENIMENTULUI

Sâmbătă 11.09.2021

Recunoaşteri (cu maşina de concurs) 08.30 – 09.00
Runda 1 – Calificări partea I (3 manşe) 09.15 – 12.45
Runda 2 – Finala (3 manşe) 13.00 – 15.00
Festivitatea de premiere Clasament Open  15.15
Runda 3 – Calificări partea II – 2 manșe 15.30 – 17.00
Festivitatea de premiere Clase și Categorii 17.30 – 18.00

Autor: Marina ANDREI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS