Femeilor din Afganistan li se va permite să studieze în universităţi, dar nu alături de bărbați, iar materiile care le vor fi predate vor fi revizuite. Totodată, pentru ele va fi introdus un nou cod vestimentar, scrie BBC.
Segregarea de gen şi codul vestimentar islamic vor fi obligatorii, a declarat duminică noul ministru al Educaţiei.
Sălile de clasă vor fi separate
Ministrul Abdul Baqi Haqqani a declarat sălile de clasă vor fi separate: „Nu avem probleme în a pune capăt sistemului mixt de educație. Oamenii sunt musulmani și vor accepta acest lucru”.
Cursurile pentru fete vor fi predate de profesoare
Totodată, potrivit acestuia, cursurile pentru fete vor fi predate de profesoare, în conformitate cu interpretarea talibană a legii sharia.
„Mulţumită lui Dumnezeu avem un număr mare de profesori femei. Nu ne vom confrunta cu probleme în acest sens. Se vor depune toate eforturile pentru a găsi femei profesoare care să le predea studentelor”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Kabul.
Noile reguli vor exclude femeile de la educație, susţin unii
Sunt voci care au sugerat că noile reguli vor exclude femeile de la educație, deoarece universitățile nu au resursele necesare pentru a pune la dispoziție clase separate. Cu toate acestea, Abdul Baqi Haqqani a susținut că sunt suficiente cadre didactice și că acolo unde acestea nu sunt disponibile se vor găsi alternative. „Totul depinde de capacitatea universității. Putem folosi, de asemenea, profesori de sex masculin pentru a preda din spatele unei cortine sau pentru a folosi tehnologia”, a spus el.
Toate materiile predate vor fi revizuite
Haqqani a declarat reporterilor că toate materiile predate vor fi, de asemenea, revizuite în lunile următoare. El le-a spus reporterilor că talibanii vor să „creeze un curriculum rezonabil, conform cu valorile islamice, naționale și istorice și, care, pe de altă parte, să poată fi competitiv în raport cu cele din alte țări”.
Oficialii talibani au declarat că femeile vor putea studia şi lucra în conformitate cu legea sharia
Oficialii talibani au declarat că femeile vor putea studia şi lucra în conformitate cu legea sharia şi tradiţiile culturale locale, dar se vor aplica reguli stricte de îmbrăcăminte. Femeilor li se va cere să poarte hijaburi. Haqqani nu a specificat însă dacă acoperirea feței va fi obligatorie.
Problema educaţiei femeilor a fost una dintre întrebările centrale cu care se confruntă talibanii, în timp ce aceştia încearcă să convingă lumea că s-au schimbat. Femeile și fetele nu au avut voie să studieze în școli și universități sub conducerea talibanilor între 1996 și 2001.
Talibanii au cerut tuturor femeilor, cu excepția celor din domeniul sanitar, să stea departe de locul de muncă
Talibanii au spus că nu vor împiedica femeile să fie educate sau să aibă locuri de muncă. Dar, de când au preluat controlul pe 15 august, au cerut tuturor femeilor, cu excepția celor din domeniul sanitar, să stea departe de locul de muncă, până când situația va deveni sigură și stabilă.
Anunțul de duminică privind politica de învățământ superior vine la o zi după ce talibanii și-au ridicat steagul peste palatul prezidențial, semnalând începutul oficial al guvernului talibanilor, format exclusiv din bărbați.
De când talibanii au fost îndepărtați de la putere în 2001, s-au făcut progrese enorme în îmbunătățirea procesului de educație a femeilor și a ratei de alfabetizare din Afganistan – în special pentru fete și femei. Un raport al UNESCO arăta că numărul fetelor din școala primară a crescut de la aproape zero la 2,5 milioane în cei 17 ani de după îndepărtarea talibanilor. Totodată, rata de alfabetizare a femeilor aproape s-a dublat într-un deceniu.