4 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJaqueline Cristian, meci modest în primul tur de la Portoroz

Jaqueline Cristian, meci modest în primul tur de la Portoroz

Jaqueline Cristian a fost eliminată în primul tur al turneului WTA 250 de la Portoroz (Slovenia). Sportiva din România a fost învinsă de favorita numărul doi, jucătoarea din Kazahstan Yulia Putintseva (44 WTA), scor 6-4, 6-4, într-o oră şi 35 de minute de joc.

Pe tabloul principal la Portoroz se mai află o româncă, Sorana Cîrstea, numărul 40 mondial şi cap de serie numărul patru. Ea este calificată în optimi, fază în care o va întâlni pe sportiva cehă Tereza Martincova (61 WTA). Turneul de la Portoroz are loc între 13 și 19 septembrie, având premii în valoare de 235.238 de euro.​

Nici la Luxemburg nu merge

La Luxemburg, Andreea Mitu și bielorusa Lidziya Marozava au pierdut la fel, încă din primul tur al probei de dublu de la turneul WTA 250. Mitu și Marozava au fost înfrânte de perechea Erin Routliffe/Kimberley Zimmermann (Noua Zeelandă/Belgia), scor 6-4, 7-5, într-o oră şi jumătate.

Participarea în primul tur este recompensată cu 1.412 euro şi un punct WTA.

Luxemburg Open se desfășoară între 13 și 19 septembrie, având premii în valoare de 235.238 de euro.

Citeşte şi: Dora Mustățea și Ion Dragomir, mândri de rezultatele sportivelor de la SCM

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS