6.2 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAlexandru Rafila: Este îngrijorătoare creșterea accelerată a numărului de infectări

Alexandru Rafila: Este îngrijorătoare creșterea accelerată a numărului de infectări

Profesorul Alexandru Rafila a declarat, miercuri, că este îngrijorătoare creșterea accelerată a numărului de infectări, context în care se află România de zece săptămâni, potrivit Digi 24.

Alexandru Rafila a subliniat că acesta este efectul unei „campanii ratate de imunizare” și a „diverselor activități”. În acest context, poate fi pusă în pericol funcționarea normală a școlilor, a adăugat Rafila.

„Suntem în a zecea săptămână de creștere consecutivă a numărului de infectări. Este îngrijorător.

Am avut săptămână după săptămână număr tot mai mare de cazuri

Am avut săptămână după săptămână număr tot mai mare de cazuri. La începutul lui august, varianta cea mai pesimistă anunța 1.500 de cazuri pe zi la jumătatea lui septembrie. Suntem la jumătatea lui septembrie și avem de fapt 4.000 de cazuri.

Diversele activități și interacțiuni au influențat această transmitere.

Mă preocupă ca această creștere poate să pună în pericol funcționarea normală a școlilor. Trebuie să ne gândim foarte serios ce ne dorim. Eu vreau ca școlile să își desfășoare activitatea normal”, a spus Rafila.

„E o ratare a campaniei de imunizare“

El a subliniat ca acesta este efectul „unor relaxări și a unei lipse de inițiativă a Guvernului după o campanie proastă de imunizare”: „E o ratare a campaniei de imunizare, acest mix de eșec dublat de lipsa oricăror măsuri de sănătate publică a dus la această situație de acum”.

4.004 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 44.608 de teste – 19.673 teste RT-PCR și 24.935 teste rapide antigen. Astfel, rata de pozitivare este de 8,97%, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. Au fost raportate 83 de decese, dintre care două sunt anterioare zilei de marți.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS