2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalGuvernul a decis acordarea ajutorului social timp de 6 luni

Guvernul a decis acordarea ajutorului social timp de 6 luni

Beneficiarii de ajutor social care semnează un contract de muncă pe cel puţin doi ani vor primi ajutorul social o perioadă de 6 luni de la încadrarea în muncă, după ce Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens, a anunţat, miercuri, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul şedinţei de Guvern.

„Guvernul a adoptat astăzi o Ordonanţă de Urgenţă prin care introduce noi măsuri pentru stimularea participării pe piaţa muncii a beneficiarilor de ajutor social, prevenirea dependenţei de acest beneficiu, precum şi pentru consolidarea ocupării forţei de muncă (…) Principalele prevederi adoptate astăzi: menţinerea acordării ajutorului social pentru încă 6 luni de la data încadrării în muncă a unei persoane apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, cu condiţia încheierii contractului de muncă pentru cel puţin 2 ani. Dacă raporturile de muncă încetează mai repede din iniţiativa angajatorului, sumele acordate cu titlu de ajutor social nu vor fi recuperate. În schimb, dacă acestea încetează din cauza angajatului, sumele acordate cu titlu de ajutor social vor fi recuperate pe întreaga perioadă”, a afirmat Raluca Turcan.

Ministrul Muncii a menţionat că altă prevedere din Ordonanţa de Urgenţă adoptată are în vedere obligativitatea beneficiarilor de ajutor social de a se deplasa la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă de fiecare dată când îi solicită acestea pentru aplicarea de măsuri de stimulare a angajării.

„Persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social vor fi obligate să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, din 6 în 6 luni sau ori de câte ori sunt solicitate, pentru menţinerea legăturii cu serviciile de ocupare şi stimularea ocupării. Absenţa va fi asimilată refuzului unui loc de muncă şi va duce la încetarea ajutorului social şi posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni”, a precizat Raluca Turcan.

De asemenea, ministrul Muncii a subliniat că pentru a putea primi ajutorul social, beneficiarii fără studii finalizate vor fi obligaţi să urmeze programul educaţional „A doua şansă”.

„(OUG prevede, n.r.) posibilitatea ca persoanele din familiile beneficiare de ajutor social, în funcţie de recomandările formulate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, să urmeze programul educaţional de tip ‘A doua şansă’. Refuzul de participare va duce la încetarea ajutorului social şi interzicerea solicitării unui nou drept pentru o perioadă de 12 luni, ca şi în cazul refuzului unui loc de muncă. Decontarea transportului pentru persoanele apte de muncă care primesc ajutor social şi care urmează cursurile programului ‘A doua şansă’ , la o distanţă mai mare de 5 kilometri faţă de locuinţă. Autorităţile administraţiei publice locale vor deconta până la 500 lei/persoană/semestru şcolar”, a explicat Raluca Turcan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS