6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalConference League / CFR Cluj, depăşită de Jablonec. Dan Petrescu a dat vina pe Şumudică

Conference League / CFR Cluj, depăşită de Jablonec. Dan Petrescu a dat vina pe Şumudică

Campioana României, CFR Cluj, a debutat cu stângul în Europa Conference League. Gruparea din Gruia a fost învinsă la limită, scor 0-1, de FK Jablonec, joi seară, pe stadionul „Strelnice“. Partida a contat pentru etapa 1 din Grupa D. Cehii au marcat golul victoriei după o dublă eroare în apărarea ardeleană. În primă fază portarul Bălgrădean a ieşit greşit, apoi Camora a comis un henţ. Gazdele au marcat din penalti, prin Vaclav Pilar (’52).

Dan Petrescu este la al doilea eşec consecutiv după revenirea la CFR.

Jablonec: Jan Hanus – Libor Holik, Vojtech Kubista, Jaroslav Zeleny, Jan Krob – Dominik Plestil (’77, Jakub Martinec), David Houska (’88, Antonin Vanicek), Jakub Povazanec, Milos Kratochvil (’90+4, Tomas Hubschman), Vaclav Pilar (’76, Tomas Malinsky) – Martin Dolezal (’76, Martin Nespor). Antrenor: Petr Rada.

CFR Cluj: Cristian Bălgrădean – Cristian Manea, Andrei Burcă, Mike Cestor, Mario Camora – Ciprian Deac (’61, Bismark Adjei-Boateng), Mihai Bordeianu, Juan Culio (’56, Rachid Bouhenna) – Billel Omrani, Gabriel Debeljuh (’81, Adrian Păun), Claudiu Petrila (’62, Valentin Costache). Antrenor: Dan Petrescu.

Cartonaşe galbene: Dolezal ’41, Houska ’57, Pilar ’69, Kubista ’75 / Bouhenna ’89.
Cartonaş roşu: Camora ’50.
Au arbitrat: Enea Jorgji – Ridiger Cokaj, Denis Rexha; Eldorjan Hamiti (Albania).
Delegat UEFA: Frederic Veraghaenne (Belgia), observator UEFA pentru arbitri: Neale Barry (Anglia).

Petrescu a motivat neputinţa printr-un atac la Şumudică

Antrenorul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat că formaţia sa a avut ghinion şi că el încearcă în acest moment să repare ce a fost făcut greşit înainte de predecesorul său, Marius Şumudică.

„Eu sunt mulţumit, am început excelent jocul… Dominam, jucam bine, dar a venit acel gol şi chiar nu am înţeles ce a fost acolo. Trebuie să revăd faza. Iar când iei roşu şi apoi imediat penalti nu este uşor. Dar echipa a reacţionat excelent, a jucat foarte bine, chiar nu mai ţin minte o ocazie a lor după gol. Spiritul a fost bun, dar, din păcate, norocul nu poţi să îl antrenezi. Eu am venit la CFR să scot maximum, dar din păcate pentru mine am avut ghinion în aceste două meciuri cu doi adversari foarte puternici (n.r. FC Botoşani şi FK Jablonec).

Judecat voi fi, dar nu am început eu pregătirea, nu am început eu transferurile. Eu am venit să ajut. Nu pot să mă transform dintr-un antrenor de succes într-unul care nu ştie ce face aşa repede. E imposibil să ai un impact rapid. Edi Iordănescu, la FCSB, a pierdut primul meci cu 4-1, iar în al doilea făcut egal. A câştigat abia în al treilea. Reghecampf la fel… Deci nu poţi să ai un impact aşa rapid. Iar antrenorul a fost schimbat pentru un motiv. Eu acum încerc să repar ce a fost făcut greşit înainte“, a spus Petrescu, la Pro X.

„În repriza a doua nu am ce să le reproşez jucătorilor. Iar în prima, chiar dacă eram noi la capacitate maximă, adversarii au intrat foarte montaţi. Jablonec a fost mai bună fizic, a câştiga toate duelurile în prima repriză. Eu tot timpul când fac un lot aleg jucători cu forţă, dar anul acesta nu am fost la CFR ca să aleg eu şi în momentul ăsta se vede că suferim. Dar repriza a doua ne dă speranţe“, a adăugat el.

„Urmează un meci important cu Craiova, nu ştiu cum se vor recupera băieţii“

Tehnicianul CFR-ului susţine că se confruntă cu mari probleme de lot şi din acest motiv jucătorii Billel Omrani şi Gabriel Debeljuh au evoluat accidentaţi joi seară.

„Debeljuh şi Omrani au jucat accidentaţi. Omrani se antrenează doar de două zile, iar Debeljuh de o zi… iar alţi atacanţi în momentul acesta nu avem, aşa că e bine că au jucat şi sper să joace şi cu Craiova. Dacă nu, atunci o să jucăm cu un fundaş central pe post de vârf, pentru că asta este situaţia lotului în momentul ăsta. Sunt foarte multe accidentări şi nu am putut să antrenez echipa deloc. Am făcut doar patru schimbări, pentru că nu mai aveam pe cine să bag. Urmează un meci important cu Craiova, nu ştiu cum se vor recupera băieţii, pentru că azi au dat pe teren tot ce au avut“, a afirmat el.

Conference League, etapa 1

Grupa A: Maccabi Tel Aviv – Alashkert 4-1, HJK – LASK 0-2.
Clasament: 1. M. Tel Aviv 3 puncte (golaveraj 4-1), 2. LASK 3 (2-0), 3. HJK 0 (0-2), 4. Alashkert 0 (1-4).

Grupa B: Flora – Gent 0-1, Anorthosis – Partizan 0-2.
Clasament: 1. Partizan 3 (2-0), 2. Gent 3 (1-0), 3. Flora 0 (0-1), 4. Anorthosis 0 (0-2).

Grupa C: AS Roma – ŢSKA Sofia 5-1, Bodo/Glimt – Zorya 3-1.
Clasament: 1. AS Roma 3 (5-1), 2. Bodo/Glimt 3 (3-1), 3. Zorya 0 (0-2), 4. ŢSKA Sofia 0 (1-5).

Grupa D: Jablonec – CFR Cluj 1-0, Randers – Alkmaar 2-2.
Clasament: 1. Jablonec 3 (1-0), 2. Randers 1 (2-2), 3. Alkmaar 1 (2-2), 4. CFR Cluj 0 (0-1).

Grupa E: Slavia Praga – Union Berlin 3-1, Maccabi Haifa – Feyenoord 0-0.
Clasament: 1. Slavia 3 (3-1), 2. Feyenoord 1 (0-0), 3. Maccabi Haifa 1 (0-0), 4. Union Berlin 0 (1-3).

Grupa F: Slovan Bratislava – FC Copenhaga 1-3, Lincoln – PAOK 0-2.
Clasament: 1. Copenhaga 3 (3-1), 2. PAOK 3 (2-0), 3. Slovan 0 (1-3), 4. Lincoln 0 (0-2).

Grupa G: Mura – Vitesse 0-2, Rennes – Tottenham 2-2.
Clasament: 1. Vitesse 3 (2-0), 2. Rennes 1 (2-2), 3. Tottenham 1 (2-2), 4. Mura 0 (0-2).

Grupa H: K. Almaty – Omonia 0-0, Qarabag – FC Basel 0-0.
Clasament: 1. Omonia 1 (0-0), 2. Basel 1 (0-0), 3. Almaty 1 (0-0), 4. Qarabag 1 (0-0).

Citeşte şi: Alex Mitriţă, prima reuşită în tricoul lui Paok! Grecii, victorioşi în Gibraltar

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS