SpaceX – Primii patru turişti spaţiali ai capsulei SpaceX au revenit pe Terra, sâmbătă seară, după ce au petrecut trei zile în spaţiu. Astfel, au încoronat cu succes prima misiune orbitală din istorie fără astronaut profesionist la bord, notează AFP și Agerpres.
Capsula Dragon a rezistat coborârii vertiginoase datorită scutului său termic, apoi a fost frânată de patru paraşute uriaşe. Aterizarea în Oceanul Atlantic, în largul coastelor Floridei, a avut loc la ora prevăzută, 23.06 GMT (19.06 ora locală).
„A fost o călătorie deosebită pentru noi şi asta abia începe”, a spus căpitanul, miliardarul Jared Isaacman, la scurt timp după amerizare, al cărui scop a fost să deschidă mai mult porţile spaţiului.
Pasagerii SpaceX au ieșit zâmbind din navă
O navă a companiei SpaceX a recuperat apoi capsula, înainte ca trapa să fie deschisă. Cei patru pasageri, cu zâmbete până la urechi şi fluturându-şi braţele în aer în semn de bucurie, au ieşit după aceea unul câte unul.
Ei urmau să fie transportaţi cu elicopterul la Centrul Spaţial Kennedy, unde s-au reîntâlnit cu familiile lor.
„Felicitări, Inspiration4”, a scris pe Twitter după aterizare Elon Musk, patronul SpaceX, folosind numele oficial al misiunii.
Au zburat cu 28.000 de kilometri pe oră
Cei patru novici – Jared Isaacman, care a închiriat misiunea, şi alţi trei americani – au petrecut trei zile pe orbită în jurul Pământului. Ei au călătorit dincolo de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), până la 590 kilometri altitudine.
Zburând cu o viteză de aproximativ 28.000 kilometri pe oră, ei au înconjurat globul de peste 15 ori în fiecare zi.
Scopul declarat al misiunii a fost acela de a marca un moment de cotitură în democratizarea spaţiului, demonstrând că de acum Cosmosul este la fel de accesibil echipajelor care nu au fost selectate şi pregătite de ani de zile, aşa cum sunt astronauţii.
Cel care a comandat călătoria SpaceX a luat cu el trei oameni pe care nu îi cunoștea
Jared Isaacman, în vârstă de 38 de ani, este patronul unei companii de servicii financiare şi un pilot experimentat. El a plătit SpaceX zeci de milioane de dolari pentru a trăi aceste momente (preţul exact nu a fost dezvăluit).
El a oferit trei locuri unor necunoscuţi. Este vorba despre: Hayley Arceneaux, asistentă medicală de 29 de ani, devenită americanca cea mai tânără care a mers vreodată în spaţiu; Sian Proctor, o geoloagă de 51 de ani, şi Chris Sembroski, 42 de ani, un veteran al forţelor aeriene americane.
Citește și: VIDEO O fetiță cu abilități de Spiderman a devenit virală pe Twitter