Grupul de Comunicare Strategică anunță că în spitalele din București nu mai sunt paturi libere la terapie intensivă pentru bolnavii de COVID-19. La nivel național mai sunt doar 19 paturi libere la ATI pentru COVID, restul paturilor fiind destinate bolnavilor COVID care sunt deja tratați pentru alte afecțiuni.
„În data de 20 septembrie, conform datelor existente în aplicația „alerte.ms” la ora 14.00, la nivel național există 1087 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. Dintre acestea 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2( obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie etc.).
De asemenea, 952 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări.
În București sunt avizate de DSP 237 de paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
La nivel național sunt libere 19 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, iar în București nu mai sunt paturi libere la acest moment.
Se lucrează pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.
Menționăm faptul că în procesul de operaționalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiții medicale și care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienți prezintă afecțiuni grave ce pot constitui comorbidități și sunt expuși unui risc mult mai mare”;, transmite GCS.
Situația paturilor ATI destinate pacienților de Covid-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2, neocupate:
- Arad – 1,
- Brașov – 5,
- Constanța – 1,
- Iași – 3,
- Sibiu – 3,
- Tulcea – 5,
- Vaslui – 1.