-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCe obligaţii vor avea directorii de şcoli care vor promova concursul

Ce obligaţii vor avea directorii de şcoli care vor promova concursul

Profesorii care vor o funcţie de director se înscriu online la concurs. Pe platforma de înscrieri au fost postate documentele necesare, printre care şi contractul de management pe care îl vor semna cei care vor promova concursul. Acest contract conţine noi prevederi. Spre exemplu, noii directori care vor prelua mandatele din ianuarie 2021 şi vor putea avea un mandat care poate ajunge la cinci ani. În noile contracte este prevăzut termenul pentru concediu de odihnă. Totodată, pentru suspendarea, modificarea şi încetarea contractului au fost prevăzute mai multe situaţii ca până acum.

Managerii care vor prelua conducerea şcolilor şi a grădiniţelor vor încheia contracte de management pe perioadă de 4 ani, după care va urma o evaluare a activităţii, şi cu acordul părţilor mai poate primi un maximum un an.

Practic, noii manageri vor putea avea mandatele de conducere pe o perioadă de cinci ani, apsect care nu a fost în contractele de management anterioare. Ca şi anterior, printre alte atribuţii, fiecare manager încheie și răspunde de actele juridice semnate în numele și pe seama unității de învățământ şi răspunde de organizarea și realizarea perfecționării personalului din unitatea de învățământ. Prin noul contract de management, directorul de şcoală sau de grădiniţă beneficiază de un concediu de odihnă, de 25 zile lucrătoare pe an, aspect care nu era menţionat în contractele anterioare.

Noi condiţii pentru suspendarea contractului de muncă

În contractele de management care urmează să intre în vigoare după concurs au fost incluse şi noi condiţii în care acestea se pot suspneda sau modifica. Astfel, contractul de management poate fi suspendat în baza hotarârii consiliului de administrație al unității de învățământ în cazul în care directorul a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcția deținută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, sau în cazul în care împotriva acestuia s-a luat, în condițiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică executarea contractului de management, precum și în cazul în care directorul este arestat la domiciliu.

În cazul reglementărilor legale intervenite ulterior încheierii contractului și care sunt aplicabile, părțile vor putea modifica contractul numai corespunzător acestora.
Pentru suspendarea de drept a contractului de management a fost inclus pe lângă concediu de maternitate și concediul îngrijire a copilului, dar şi perioada în care directorul se află în carantină. De asemenea, contracul de management se poate suspenda şi pentru exercitarea unei funcții de îndrumare și control sau a unei funcții de conducere în sistemul de învățământ preuniversitar. Tot ca o noutate se poate suspenda contractul de management şi pentru îndeplinirea unei funcții de conducere salarizate în sindicat, precum şi în situaţii de forţă majoră.

Când poate înceta contractul de management

Şi la condiţiile de încetare a contractului de muncă au apărut noutăţi. Una dintre prevederile noi este că noul contract de management încetează la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, indiferent de perioadele de suspendare ale acestuia.

Contractul de management nu poate fi prelungit peste termenul pentru care a fost încheiat, indiferent de perioadele de suspendare ale acestuia. La suspendarea contractului de management nu se va mai lua în calcul însă pierderea calităţii de membru în corpul naţional de experţi.

O altă noutate menţionată în noul contract-tip al managerilor este că acesta încetează de drept în cazul în care, după finalizarea concursului, se constată falsul în declarații, în înscrisuri oficiale și sub semnătură privată, nerespectarea condițiilor de înscriere la concurs sau celor referitoare la autenticitatea documentelor din dosarul de înscriere la concurs.
În Dolj au fost publicate pentru concurs 191 de funcţii de director şi 66 de funcţii de director adjunct.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS