11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn nou serviciu de evidenţa persoanelor în Dolj

Un nou serviciu de evidenţa persoanelor în Dolj

De mâine, în judeţul Dolj va funcţiona un nou serviciu de evidenţa persoanelor. Al 57-lea Serviciu Public Comunitar Local de Evidența Persoanelor din județ va fi deschis, de la ora 10.00, în comuna Mischii, sat Mischii, strada Eroilor, nr. 5.

„Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Mischii va desfășura activități de stare civilă și de evidență a persoanelor, va putea primi și soluționa cereri de înregistrare acte de stare civilă, cereri de eliberare certificate de stare civilă și de acte de identitate, iar pe măsură ce își va suplimenta dotările cu aparatura și tehnica necesară, va putea primi și soluționa în sistem de ghişeu unic și cereri pentru preschimbarea permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi pentru plăci cu numere de înmatriculare a vehiculelor“, a anunţat Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor (DPCEP) Dolj.

„Pentru cei interesați să obțină un nou act de identitate, îi informăm că trebuie să completeze o cerere pe care o pot procura de la ghișeu și să prezinte următoarele documente: actul de identitate vechi (dacă este cazul și dacă îl mai dețin), certificatul de naștere și după caz, cel de căsătorie ori hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă sau certificatul de divorț (când este cazul), actul cu care face dovada spațiului de locuit. În cazul copiilor minori care solicita un act de identitate este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de unul dintre părinți sau de alt reprezentant legal, când este cazul. Contravaloarea actului de identitate, 7 lei pentru cartea de identitate și 1 leu pentru cartea de identitate provizorie, se achita la casieria Primăriei Mischii“, a mai anunţat DPCEP Dolj.

Un nou serviciu de evidenţa persoanelor în Dolj. Cărțile de identitate se vor elibera în maxim 7 zile

În situația celor care nu pot prezenta toate aceste documente, cererile vor fi soluționate prin eliberarea unei cărți de identitate provizorii al cărui termen de valabilitate este un an de zile. Cărțile de identitate se vor elibera în maxim 7 zile de la data depunerii, iar cărțile de identitate provizorii se vor elibera în aceeași zi, fotografiile fiind executate în cadrul serviciului, fără costuri suplimentare.

Informaţii suplimentare se pot obţine de la primăria comunei Mischii, prin e-mail: [email protected], telefon/fax: 0251450194, sau la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj – e-mail: [email protected], telefon: 0351437039, fax: 0251421624, sau la momentul inaugurării serviciului, miercuri 22.09.2021, orele 10.00, la sediul Primăriei Mischii.

Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj susţine că în scurt timp vor fi deschise noi servicii de evidență a persoanelor, în localitățile Coșoveni, Radovan și Carpen.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS