8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞofer rănit după ce s-a răsturnat cu maşina

Şofer rănit după ce s-a răsturnat cu maşina

Un bărbat, de 54 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce s-a răsturnat, în noaptea de luni spre marţi, cu maşina, pe DN 5C, între localităţile Slobozia şi Malu, informează Agerpres.

„ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 5C, între localităţile Slobozia şi Malu, în urma producerii unui accident rutier. La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Giurgiu, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SAJ”, precizează marţi ISU Giurgiu.

Echipele de salvatori au găsit la locul accidentului un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile, iar conducătorul auto, un bărbat de 54 de ani, a fost preluat de personalul medical pentru acordarea primului ajutor.

Pompierii au repus maşina pe roţi şi au asigurat măsurile PSI, autoturismul având montată şi o instalaţie GPL. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS