Parlamentul finlandez a aprobat marţi crearea unui paşaport vaccinal, chiar dacă implementarea sa efectivă rămâne incertă datorită ameliorării situaţiei sanitare, transmite marţi AFP.
Prevăzut pentru a intra în vigoare de la începutul lunii octombrie, acest proiect ar putea muri din faşă pentru că executivul finlandez speră să ridice restricţiile anti-COVID-19 de la jumătatea lunii octombrie, dată până la care doreşte să vaccineze 80% din populaţia de peste 12 ani, faţă de 66,6% procentul celor vaccinaţi în prezent.
„Principiul (…) este că nu va fi nevoie de un permis sanitar”, a declarat ministrul sănătăţii, Krista Kiuru, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
Acest certificat sanitar „nu este o restricţie, ci o eliberare de restricţii”
Permisul sau paşaportul sanitar ar putea fi totuşi necesar în anumite zone „în caz de focare semnificative” alături de alte restricţii, a mai precizat ea.
Acest certificat sanitar „nu este o restricţie, ci o eliberare de restricţii”, a subliniat ministrul sănătăţii.
Finlanda este una dintre ţările cu cele mai mici bilanţuri COVID-19 din Europa, cu puţin peste 1.000 de decese şi 137.000 de cazuri la aproape 5,5 milioane de locuitori.
Permisul sanitar a fost adoptat de mai multe ţări europene
Permisul sanitar a fost adoptat de mai multe ţări europene, în timp ce alte ţări, printre care şi Marea Britanie, au ales să nu-l implementeze. Pionierul european în materie, Danemarca, l-a abandonat din data de 10 septembrie, considerând că situaţia e