Un număr de 84 de cetăţeni, între care patru minori, ar putea fi victimele unei reţele de trafic de persoane din localitatea braşoveană Tărlungeni, despre ai cărei membri se bănuieşte că transportau în Marea Britanie şi exploatau prin muncă persoane şi care sunt cercetaţi într-un dosar penal constituit sub coordonarea DIICOT Braşov, scrie Agerpres.
Conform unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov, poliţişti de combatere a crimei organizate, sub coordonarea procurorilor DIICOT, efectuează, marţi, 15 percheziţii domiciliare în judeţul Braşov şi pe teritoriul Marii Britanii, într-un dosar ce vizează un grup infracţional organizat, trafic de persoane şi de minori, în urma cărora vor puse în aplicare 16 mandate de aducere.
Potrivit sursei citate, din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2018, în Tărlungeni, din judeţul Braşov, ar fi fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membri ar fi implicaţi în activităţi de racolare, transportare, cazare şi exploatare prin muncă a mai multor persoane din localitate, pe care le-ar fi transportat pe teritoriul Marii Britanii, în vederea angajării.
Ulterior sosirii pe teritoriul Marii Britanii, acestea ar fi fost cazate în spaţii şi condiţii insalubre, agresate fizic şi obligate să presteze diferite activităţi în domeniul construcţiilor, de cele mai multe ori, plătite.
Sumele de bani provenite din prestarea acestor activităţi, în valoare de aproximativ 250.000 de lire sterline, ar fi fost însuşite de către membrii grupării, în vederea achiziţionării de autovehicule, bijuterii, terenuri şi pentru construirea de case.
„În luna august 2019 a fost semnat un acord de colaborare între autorităţile judiciare din România şi cele din Marea Britanie, echipele comune de anchetă derulând o serie de activităţi specifice realizate sub coordonarea şi cu sprijinul EUROJUST.
16 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor vor fi audiate
La data de 28 septembrie, simultan pe teritoriul Marii Britanii (Londra) şi pe cel al României, în judeţul Braşov, au fost efectuate 6, respectiv 9 percheziţii domiciliare, la activităţile desfăşurate pe teritoriul Marii Britanii participând şi o echipă formată din poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov şi procurori din cadrul DIICOT.
Ca urmare a percheziţiilor efectuate, până în acest moment, în judeţul Braşov au fost identificate 29 de victime, 4 dintre acestea fiind minore. De asemenea, pe teritoriul Marii Britanii, au fost identificate 55 de alte posibile victime”, se arată în comunicatul citat.
Totodată, la percheziţii au fost descoperite diverse sume de bani, bijuterii de aur, documente care atestă transferul mai multor sume de bani şi documente de călătorie.
Un număr de 16 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor vor fi conduse la sediul DIICOT Braşov şi al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov, în vederea audierii.
Activităţile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Braşov, al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile Burebista şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, precum şi al ataşatului de afaceri interne din Marea Britanie.