2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLupta împotriva fraudei cu achiziții intracomunitare în România, Ungaria şi Bulgaria

Lupta împotriva fraudei cu achiziții intracomunitare în România, Ungaria şi Bulgaria

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj organizează, în perioada 29 septembrie – 1 octombrie, la Brașov, primul seminar internaţional în cadrul Proiectului RAISA, finanţat de Comisia Europeană (OLAF), aferent Programului Hercule III – Pregătire împotriva fraudei.

Scopul proiectului este îmbunătăţirea metodelor şi tehnicilor de investigare, precum şi a cunoştinţelor lucrătorilor implicaţi în lupta împotriva fraudei cu achiziții intracomunitare în România, Ungaria şi Bulgaria.

La această activitate vor participa din cadrul instituţiilor partenere:

  • specialişti de investigarea fraudelor ai inspectoratelor de poliție județene Alba, Arad, Brașov, Giurgiu, Mehedinți – ROMÂNIA, Direcţiei Regionale de Poliţie Vidin și ai Direcției Regionale de Poliție Vratsa – BULGARIA, Inspectoratului de Poliție Județean Bekes- UNGARIA;
  • reprezentanţi ai autorităţilor vamale din România – Direcţia Regională Vamală Craiova, Bulgaria – Direcţia Vamală Lom şi Ungaria – Agenţia Naţională Vamală şi Fiscală.

Totodată, alături de instituțiile partenere, la lucrări vor lua parte şi experţi din cadrul Departamentului pentru Luptă Antifraudă – România, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice – IGPR și ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală, dar și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul abordat de la nivelul județului Brașov, respectiv Ministerul Public, Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul General al Poliției Române.

Aspecte dezbătute

Seminarul este cea de–a treia activitate din cadrul proiectului amintit anterior, iar în cadrul lucrărilor acestuia vor fi dezbătute aspecte privind:

  • investigația administrativă a tranzacțiilor intracomunitare frauduloase la nivelul UE;
  • modul de acţiune al specialiștilor de investigarea fraudelor implicați în descoperirea şi documentarea tranzacțiilor intracomunitare frauduloase;
  • modalități de fraudă întâlnite în domeniul tranzacţiilor intracomunitare care au drept consecinţă rambursări ilegale de TVA.

Prin problematica abordată în cadrul activității polițiștii, agenții vamali și fiscali vor avea oportunitatea atât de a se familiariza cu metodele și tehnicile utilizate în România, Bulgaria și Ungaria, în prevenirea și combaterea fraudei cu achiziții intracomunitare, cât și de a dobândi o expertiză îmbunătățită.

De asemenea, activitatea își propune crearea unei rețele profesionale comune în lupta împotriva oricărei forme de evaziune fiscală care afectează atât bugetul statelor implicate, cât și bugetul Uniunii Europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS