6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTratamentul la psiholog, gratuit în Franța pentru toți cetățenii

Tratamentul la psiholog, gratuit în Franța pentru toți cetățenii

Tratamentul pentru tulburările psihologice va fi decontat de stat în Franța începând de anul viitor, potrivit unui anunț făcut de președintele Emmanuel Macron marți, informează Hotnews.

Sistemele de sănătate publică din Marea Britanie, Germania și alte câteva țări finanțează deja ședințele de terapie.

Profesioniștii francezi din domeniul sănătății mentale spun că un efort național pentru a îmbunătăți accesul la serviciile de terapie era necesar de mult timp și că pandemia de COVID-19 a cauzat și agravat problemele de sănătate mintală.

„Nu am vrut să vedem importanța sănătății mintale și ne-a explodat în față faptul că sănătatea o cuprinde și pe aceasta”, a declarat Emmanuel Macron în timpul unei conferințe cu profesioniști din domeniu, anunțând noile măsuri.

„Consecințele pandemiei sunt la fel de tangibile în domeniul sănătății mintale”, a subliniat acesta.

Acesta a vorbit despre creșterea vertiginoasă a numărului de copii care ajung la psiholog și de cea a numărului de tentative de suicid, în special în rândul adolescenților.

„În jur de 20% din francezi suferă de depresie”, a mai spus acesta.

Creștere vertiginoasă a cazurilor de depresie

Guvernul francez anunțase mai devreme în cursul acestui an că va oferi ședințe de terapie gratuite pentru copii și tineri, anunțul făcut de Macron marți extinzând acest serviciu pentru toți francezii care au o trimitere de la medicul de familie în acest sens.

Un sondaj realizat de autoritățile franceze la începutul lunii septembrie a descoperit că 10% din respondenți au avut gânduri sinucigașe anul acesta, un număr dublu față de anii de dinaintea pandemiei.

În numeroase țări profesioniștii din domeniul sănătății mintale au avertizat că izolarea din perioada pandemiei a amplificat sentimentele de deznădejde și au afectat profund oamenii.

Ei vorbesc despre o creștere abruptă a numărului de persoane care suferă de anxietate, despresie, adicții și alte probleme psihologice.

Alte sondaje realizate în Franța anul trecut au indicat o creștere vertiginoasă a cazurilor de depresie, mai ales în rândul persoanelor fără loc de muncă, a celor cu probleme financiare și a tinerilor adulți.

Organizația Mondială a Sănătății a avertizat la rândul ei că pandemia de COVID-19 va avea un impact de anvergură pe termen lung asupra sănătății mintale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS