Manchester United a obținut o victorie dramatică împotriva lui Villarreal, pe Old Trafford, scor 2-1, în runda secundă din grupa F a UEFA Champions League.
În reeditarea finalei Europa League din sezonul trecut, Villarreal a avut ocazii uriașe în prima parte a meciului de pe Old Trafford. David De Gea s-a opus în mai multe rânduri șuturilor expediate de Arnaut Danjuma sau Paco Alcacer, iar la pauză s-a intrat la egalitate, 0-0.
La opt minute de la startul reprizei secunde, Villarreal a deschis scorul. Danjuma a centrat în careu pentru Paco Alcacer, care a reluat cu talpa în poarta lui United. Manchester United s-a trezit după golul încasat, iar minutul 60 a adus o fază splendidă pe Old Trafford. Echipa lui Ole Gunnar Solskjaer a beneficiat de o lovitură liberă de la marginea careului, din poziție laterală, iar Bruno Fernandes a fost cel desemnat să execute. Portughezul a surprins, nu a trimis în fața porții, acolo unde se aflau mai mulți coechipieri, ci la marginea careului. Mingea a ajuns la fundașul stânga Alex Telles, care a reluat perfect, din voleu, direct în plasa laterală.
Ronaldo, omul potrivit la locul potrivit
Solskjaer a forțat prin introducerea lui Cavani și Lingard, iar antrenorul lui United s-a dovedit inspirat. În minutul 90+5, după o centrare a lui Fred în careu, Ronaldo i-a pasat cu capul lui Lingard, care a întors pentru portughez în poziție laterală. Deși se afla într-un unghi dificil, Cristiano a trimis în plasă și a declanșat o bucurie imensă pe Old Trafford.
Meciul a consemnat un nou record pentru Cristiano Ronaldo. Portughezul a devenit jucătorul cu cele mai multe partide jucate în UEFA Champions League – 178.
Manchester United: de Gea – Telles, Lindelof, Varane, Dalot – McTominay, Pogba – Sancho, Fernandes, Greenwood – Ronaldo. Antrenor: Ole Gunnar Solskjaer.
Villarreal: Rulli – Moreno, Torres, Albiol, Foyth – Trigueros, Capoue, Parejo – Danjuma, Alcacer, Pino. Antrenor: Unai Emery.
Ronaldo: „Am jucat slab, dar am înscris“
La finalul meciului, Ronaldo a recunoscut că nu a fost cea mai bună evoluție a sa în acest meci, însă s-a arătat fericit de victorie.
„E treaba mea, da (n.r. să marcheze). A fost un meci foarte greu, Villarreal a jucat foarte bine, și-a creat multe șanse. Ne-am chinuit puțin pentru că știam și dinaintea meciului că trebuie să batem. A fost dificil, echipa a fost puțin emoționată, atât în prima, cât și în a doua repriză, să fiu sincer. Dar am avut și puțin noroc. Jucătorii noștri au avut o atitudine bună și fanii ne-au motivat mult, motiv pentru care trebuie să le mulțumesc. Uneori, avem nevoie de asta cât suntem jos, când nu jucăm bine. Dar, este o victorie importantă.
După golul lui Telles, am crezut. Deoarece în acest stadion, cu istoria pe care o avem, este posibil. Le-am zis jucătorilor în tunel înainte de a doua repriză că trebuie să credem în noi și a ieșit bine. Am marcat un gol în ultimele minute, ceea ce mă face fericit. Am vrut să-i pasez lui Lingard, dar el mi-a dat-o înapoi, nu știu dacă a vrut să facă asta, dar a încercat și eu am șutat, am avut ce puțin o ocazie în acest meci și mi-am făcut treaba. Sunt foarte fericit. Nu am făcut cel mai bun meci al meu în seara asta, nu am jucat atât de bine. Dar, uneori, joc bine și nu marchez, astăzi am făcut-o slab, dar am înscris. E o victorie foarte importantă“, a spus Ronaldo, după ultimul fluier.
În celălalt meci din grupa F, Atalanta a dispus de Young Boys cu scorul de 1-0.
Clasament: 1. Atalanta 4 (3:2), 2. Young Boys 3 (2:2), 3. Manchester United 3 (3:3), 4. Villarreal 1 (1).
Citeşte şi: Liga Campionilor / Programul meciurilor de miercuri, din etapa a 2-a