12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateArhiepiscopia Tomisului oferă consiliere şi suport familiilor victimelor incendiului din spitalul din Constanța

Arhiepiscopia Tomisului oferă consiliere şi suport familiilor victimelor incendiului din spitalul din Constanța

Arhiepiscopia Tomisului anunţă că este alături de familiile victimelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa şi va oferi acestora, prin Departamentul Social, „consiliere duhovnicească şi suport necesar pentru trecerea prin acest moment apăsător, grav şi nedorit”, informează Agerpres.

Totodată, Arhiepiscopia Tomisului spune că se vor face pomeniri ale celor decedaţi în tragedia de la Constanţa.

„Sufletele celor decedaţi în tragicul eveniment vor fi pomenite de către IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, la altarul Mănăstirii ‘Acoperământul Maicii Domnului’ din Dorna Arini (judeţul Suceava), unde se află acum, şi al Catedralei din Constanţa, dar şi de către alţi preoţii slujitori, la altarele altor biserici din Arhiepiscopie, spre mângâierea lor în lumina Împărăţiei Cerurilor şi spre alinarea durerilor sufleteşti ale familiilor îndoliate”, se arată într-un comunicat.

Şapte pacienţi aflaţi pe secţia ATI a Spitalului de Boli Infecţioase din Constanţa au decedat vineri într-un incendiu. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS