2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEMA a identificat o posibilă legătura între vaccinul Johnson și o boala rară de coagulare

EMA a identificat o posibilă legătura între vaccinul Johnson și o boala rară de coagulare

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat vineri că a identificat o posibilă legătură între cazuri rare de coagulare la nivelul venelor profunde şi vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Johnson&Johnson şi a recomandat ca acea afecţiune să fie listată ca efect secundar în prospectul oficial al vaccinului, informează Reuters.

EMA a recomandat totodată ca trombocitopenia imună (ITP), o anomalie hemoragică provocată de organismul uman care atacă din greşeală plachetele sangvine, să fie adăugată pe lista efectelor adverse cu frecvenţă necunoscută înscrise în prospectul vaccinurilor anti-COVID-19 dezvoltate de Johnson&Johnson şi AstraZeneca.

Ambele vaccinuri au fost anterior asociate cu o combinaţie foarte rară de cheaguri sangvine şi număr scăzut de plachete sangvine, cunoscută sub numele de tromboză cu sindrom de trombocitopenie (TTS).

Cele două seruri au la bază virusuri-vector inofensivi, care instruiesc celulele umane să sintetizeze o proteină ce pregăteşte sistemul imunitar împotriva viitoarelor infecţii provocate de noul coronavirus.

EMA a precizat că noua afecţiune de coagulare, potenţial letală şi denumită tromboembolism venos (VTE), trebuie să fie inclusă în prospectul vaccinului anti-COVID-19 Johnson&Johnson separat de TTS.

VTE începe de obicei printr-un cheag format într-o venă de la nivelul picioarelor, mâinilor şi zonei inghinale, care călătoreşte apoi la plămâni şi blochează fluxul sangvin pulmonar.

Indiferent de utilizarea vaccinurilor, VTE este cel mai frecvent cauzată de producerea unor vătămări sau de lipsa de mişcare a pacienţilor imobilizaţi la pat. Pastilele contraceptive şi mai multe boli cronice sunt de asemenea considerate factori de risc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS