A început marea decopertare! Aşa cum se preconiza, după meciul dintre FCU şi Universitatea Craiova a demarat acţiunea de decopertare a gazonului de la stadionul „Ion Oblemenco“. Lucrările au început, luni, în trombă, zeci de oameni cu utilajele de rigoare strângând rulourile de gazon hibrid şi natural montate în urmă cu aproape doi ani.
Primăria Craiova s-a mişcat destul de repede cu procedura de achiziţie a noului gazon, ajutată oarecum şi de faptul că nu a avut la dispoziţie decât o singură ofertă, de la Sports Fields SRL. Oferta firmei din Bucureşti a fost selectată drept câştigătoare încă din data de 13 septembrie, dar lucrurile au devenit clare abia la finele lunii trecute, când a expirat termenul pentru eventuale contestaţii. Aşa că, de luni, firma a trecut la treabă.
Potrivit caietului de sarcini, Sports Fields SRL are la dispoziție 15 zile să schimbe gazonul de la stadionul de fotbal. În total, se înlocuiesc 8.000 mp de gazon hibrid, tot cu gazon hibrid, şi 2.000 mp de gazon 100% natural, cu gazon artificial (cel de pe margine). Pentru lucrările de înlocuire rulouri gazon hibrid și aplicare rulou gazon artificial la „Complex Sportiv Craiova – Stadion de Fotbal“, primăria era dispusă să plătească 2.885.025,33 lei (fără TVA). Contractul a fost semnat pentru valoarea de 2.706.983 de lei. Adică 650.000 de euro, cu TVA.
Vechiul gazon va fi dus la Liceul Energetic
Municipalitatea a solicitat un gazon hibrid cu fibre sintetice de 5 cm şi cu o maturitate care nu trebuie să fie mai mare de 12-14 luni. Lucrările de schimbare a gazonului sunt finanţate din bugetul local, iar rulourile din gazonul vechi, care se pot refolosi, vor fi transportate la Liceul Energetic Craiova.
Pentru că nu poate cere garanţie la noul gazon, primăria a impus prin caietul de sarcini ca firma să acorde şi trei luni de consultanţă gratuită, oferită de către un specialist în întreţinerea gazoanelor hibrid montate într-un stadion de fotbal semiacoperit, cum este cel de la Craiova. În plus, firma va trebui să specifice, obligatoriu, toate lucrările şi tratamentele (ocazionale şi permanente) care se vor executa în termen de 90 de zile de la finalizarea montării, echipamentele necesare întreţinerii, precum şi recomandări de lucrări şi tratamente după perioada de 90 de zile.
A început marea decopertare! Noul gazon este tot de import
Va fi gata înlocuirea gazonului de pe „Oblemenco“ până la reluarea competiţiei interne, adică 16-17 octombrie? Chiar dacă termenul din contract pentru schimbarea suprafeţei de joc ar fi de 15 zile, reprezentanţii firmei Sports Fields susţin că depind şi de condiţiile meteo. Şi nu neapărat de cele de la Craiova, ci de cele din zona de unde sunt aduse rulourile de gazon. Ca şi gazonul actual, care a fost adus din Grecia, noul gazon este tot de import.
„Deocamdată se face decopertarea actualului gazon şi pregătirea terenului pentru noul gazon. Nu vă pot da un termen exact pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire, pentru că depindem şi de condiţiile meteo. Totul este să nu plouă. Şi nu neapărat la Craiova, ci acolo de unde luăm rulourile de gazon. Acest tip de gazon hibrid nu creşte la noi, aşa că îl importăm. Dacă plouă în zona unde se află ferma, nu se poate recolta. Au fost foarte multe solicitări de gazon în Europa, iar fermele abia au făcut faţă comenzilor. Noi am prins în comandă stadionul din Craiova, totul este pregătit, acum rămâne să ţină şi vremea cu noi“, a precizat, pentru GdS, un reprezentant al firmei care va monta noul gazon de pe „Oblemenco“.
Se va putea juca săptămânal
Primăria Craiova s-a confruntat cu o situaţie similară şi în octombrie – noiembrie 2019, când a fost înlocuit pentru prima dată gazonul. Rulourile de gazon hibrid au fost aduse din Grecia, iar ploaia şi apoi transportul până la Craiova au cam încurcat socotelile autorităţilor locale legat de durata acţiunii de schimbare a suprafeţei de joc.
Va rezista gazonul cel nou la o frecvenţă săptămânală de disputare a meciurilor, motivul pentru care a fost înlocuit, de fapt, actualul gazon? Reprezentantul Sports Fields susţine că da. „Cred că se poate juca odată pe săptămână. Avem exemplul gazonului de la Arena Naţională. Tot noi l-am montat înainte de EURO 2020, iar acum se joacă în fiecare săptămână, pentru că pe acest stadion evoluează şi Rapid şi FCSB. Acelaşi tip de gazon hibrid ca pe Arena Naţională va fi montat şi la stadionul din Craiova. Sper să fie totul în regulă, pentru că am înţeles că acolo ar fi ceva probleme cu pânza freatică“, a afirmat acesta.
În 2021, Sports Fields s-a ocupat de schimbarea suprafeței naturale cu una hibridă la stadionul Arena Națională, dar și de întreținerea noii suprafețe de joc pe perioada EURO 2020.
A început marea decopertare! Sports Fields vine şi cu sistemele de ventilaţie şi de iluminare artificială?
Sports Fields SRL ar putea furniza Primăriei Craiova atât cele patru sisteme de ventilație, umidificare și răcire a gazonului, cât şi cele două sisteme de iluminare artificială şi stimulare a fotosintezei. Pentru ambele, procedura de achiziţie este în derulare, dar la cele două licitaţii, demarate în paralel cu cea de înlocuire a gazonului, s-a prezentat doar firma din Bucureşti.
Ofertele Sports Fields SRL sunt în curs de evaluare şi, cel mai probabil, vor fi şi cele câştigătoare. Pentru cele patru megaventilatoare pentru răcirea gazonului de pe „Oblemenco“, municipalitatea este dispusă să plătească 737.528 de lei (fără TVA). Pentru cele două sisteme de iluminare artificială şi stimulare a fotosintezei pentru gazon, care ar avea rolul de a „facilita creşterea ierbii atunci când lumina şi căldura nu sunt suficiente“, primăria oferă maxim 429.649,50 lei (fără TVA).
Banii sunt tot din bugetul local. În bugetul de venituri şi cheltuieli al Craiovei pentru anul 2021 au fost trecuţi 880.000 de lei pentru un sistem de ventilaţie, umidificare şi răcire şi 538.000 de lei pentru un sistem de iluminare artificială şi stimulare a fotosintezei. Tot pentru stadionul de fotbal a mai fost prevăzută în buget şi achiziţia unui sistem de comandă a iluminării prin protocol DMX pentru nocturnă, estimat la valoarea de 63.000 de lei.