Adăpostul Canin Breasta a organizat, ieri, un târg de adopții gratuite pentru iubitorii de animale care își doresc un cățel.
Cum intri pe poarta adăpostului, cățelușii știu că ai venit acolo pentru ei. Iar când te apropii de cuștile lor, unde stau câte trei, patru, latră toți și vin spre gard. Se îngrămădesc să-i vezi și să te impresioneze cu energia și frumusețea lor. Unii caută să iasă în evidență prin gălăgia și ghidușia de care dau dovadă, alții sunt retrași și vin timizi spre mâna întinsă printre gard. Unii, insistenți, dornici să plece cu tine acasă chiar scot capul prin gard, poate poate nu i-ai văzut. Ce e sigur, ochișorii mari și lătratul ademenitor te fac să nu știi pe care să-l mângâi mai întâi.
150 de câini așteaptă să fie luați acasă
Sunt peste 150 de căței la Adăpostul Canin Breasta care așteaptă să fie luați acasă de o familie iubitoare sau să-și găsească un prieten. Sunt căței mici și mari, de diverse culori și cu temperamente diferite. Sunt vaccinați, sterilizați și deparazitați. Adopțiile sunt gratuite, iar cei care pleacă acasă cu un cățel primesc un kit oferit de Halta Cățelu, care constă într-un sac cu hrană, un bol și o zgardă cu lesă. Vizitatorii mai mici, primesc din partea celor de la adăpost un balon. Oamenii au început să vină de dimineață, iar până acum au fost adoptați 8 cățeluși. Târgul de adopții a fost deschis până la ora 18:00 pentru oricine a dorit să adopte un cățel și să-i ofere o viață mai bună.
,,Avem mai mulți căței care au fost adoptați. Obiectivul nostru era să dăm în adopție 10 căței, dar se pare că vor fi mai mulți. Deja sunt 8 adoptați. Sperăm ca până la finalul zilei să avem mult mai mulți. Oricum, avem deja cereri de rezervare. Chiar dacă oamenii vin aici și nu s-au decis încă să ia cățelul acasă sau câinele nu este pregătit, se vor întoarce zilele următoare, atunci când căței vor fi pregătiți pentru adopție. Este un eveniment pe care noi l-am organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
„Sperăm să îndesim aceste evenimente pentru că ele au succes“
Sperăm să îndesim aceste evenimente pentru că ele au succes, chiar dacă se desfășoară la Adăpostul Canin. Încercăm să le oferim cățeilor cât mai multe șanse de a fi adoptați, de a pleca la familii iubitoare. Astăzi, am reușit să obținem sprijinul unui sponsor și fiecare cățel care va pleca acasă va primi din partea sponsorului un kit, care constă într-un săculeț de hrană, un bol, zgardă cu lesă și un kit pentru cățeii mai mici. Avem căței care sunt sterilizați și sunt deja pregătiți să plece imediat în adopție. Avem și căței care nu sunt încă sterilizați, fie pentru că nu au vârsta potrivită, fie pentru că nu au petrecut cele 7 zile lucrătoare în adăpost și care urmează să fie pregătiți. Avem peste 150 de căței care sunt gata să plece acasă. Oricine vrea să vină la noi să adopte, cu siguranță, va găsi ceva. Avem căței de toate taliile, de toate culorile, avem adulți, avem pui”, spune Cristina Ghenea, purtător de cuvânt SC Salubritate Craiova SRL.
La puțin timp de la deschidere, oamenii au început să vină la adăpost
Un cuplu de pensionari, din Craiova, a plecat fericit acasă cu un cățel negru, de talie mare, foarte cuminte și jucăuș. Aceștia mai au un cățel, căruia i-au căutat un alt botic care să-i țină companie, și care, recunosc aceștia cu tristețe, să fie și un înlocuitor pentru când vor trebui să se despartă de celălalt.
,,Suntem din Craiova. Suntem pensionari. Am venit să adoptăm un cățel. Am zis să facem o faptă bună. Mai avem acasă o femelă husky, de 15 ani, și am zis să-i luăm companie. Să o mai revigoreze și, până la urmă, să fie și un înlocuitor în curte când va veni momentul. M-a atras cum am văzut-o acolo. E foarte jucăușă și a venit la mine la gard. E foarte cuminte, jucăuș. Mi-a plăcut de el cum arată.
Am mai avut un cățel negru și în memoria lui am luat acum tot un cățel negru. Sunt între Negruț, Grivei, dar să vedem. Ne mai gândim. Deocamdată, sunt primele minute pe care le avem cu el. Am lucrat la Salubritate și am venit să iau un cățel de la colegii mei. E păcat de ei să stea pe aici, și după aceea să fie, doamne ferește, eutanasiați” spune Hariclia Naidin.
În căutarea lui Maronilă
Tot astăzi, o fetiță, însoțită de mama ei, a venit să ia un cățeluș, un viitor prieten de joacă. Fetița căuta un cățel maro, băiat, pe care să-l numească ,,Maronilă”. După ce s-a plimbat cu mama și a văzut toți cățeii, fetița părea că a găsit unul, nu pui, dar ceva mai mic, maro, care imediat a scos capul printre gard ca să-l vadă. ,,Îmi place ăsta”, îi spune fetița mamei. Dar după ce a repetat de câteva ori că acesta e câinele pe care îl vrea, mămica tristă i-a spus că nu-l pot lua pentru că este prea mare.
,,Căutăm un câine cât mai micuț, de talie mică, pentru că stăm la bloc. Unul mai micuț pentru ea, având în vedere că e și la grădiniță”, spune mama. Fetița a plecat fără un cățel de la adăpost, dar cu un balon și cu bucuria vederii și mângâierii patrupedelor.
Miercuri, își iau cățeii acasă
Ionel Burtea și Dan Bălăceanu au venit împreună la adăpost și și-au găsit viitorii prieteni. Au găsit cățeluși, dar trebuie să vină tocmai miercuri după ei, pentru că nu au trecut cele opt zile, în care îi poate revendica cineva.
,,N-am vrut să iau din altă parte. Am zis că ar fi mai bine să salvez un câine de aici. Am găsit, miercuri trebuie să vin să-l iau. Am luat un cățel pentru curte, de talie mijlocie, mai tinerel, jucăuș. Mai am acasă un york terrier și sper să se înțeleagă”, spune Ionel.
,,Căutam un lup. Am mai avut unul, dar l-am pierdut și vreau tot lup. Am venit aici cu un prieten, mi-a spus că este unul, să-l văd. O să trec miercuri, că am înțeles că 8 zile trebuie să stea, poate îl revendică cineva. O să vin miercuri să văd care e situația lui”, spune și Dan.
O altă femeie a venit să vadă cățeii pentru că, deși are mulți acasă și vrea să mai ia, poate reușește să-i convingă pe ceilalți să adopte. ,,Eu aș dori să adopt mai mulți, dar mai am vreo 16 pe acasă”, spune aceasta.
Cățeii de la adăpost au nevoie de prieteni care să-i viziteze
Cerasela Matei este voluntar la adăpost și deși își pierduse speranța pentru căței, a fost fericită, ieri, că vede atât de multă lume intrând pe porțile centrului. Vine zi de zi și are grijă de căței și, chiar, îi ia acasă pe cei care depășesc termenul și trebuie să fie eutanasiați. Pentru a hrăni patrupedele este susținută de ong-uri și prieteni din străinătate. Dar la adăpost au nevoie de voluntari și de oameni care să vină să vadă animalele câinii și să petreacă timpul cu ele. Adăpostul Canin Breasta este deschis în fiecare zi, de la 10:00 – 14:30, inclusiv sâmbăta de la 11:00 – 13:00.
,,Vin aici zi de zi. Preiau câini care ar trebui să fie eutanasiați după cele 14 zile. Mă rog de toată lumea, inclusiv de onorabila noastră conducere a acestui oraș să începem sterilizările. Astăzi, la poarta adăpostului am găsit 6 pui, pe care va trebui să mi-i asum. Acum câteva zile am avut șapte pui. Am un total de 19 pui în grijă. Am cumpărat un teren în Breasta, dar deja sunt sufocată de numărul puilor aruncați. Foarte mult mă ajută ong-urile din partea cealaltă, am câteva prietene în Anglia și Germania și cu ajutorul lor pot aduna mâncarea ca să ținem câini aceștia aici. Cu totul, sunt undeva la 200, și în termen și peste, dar chiar sunt fericită. Astăzi, a venit lume în adăpost. Ar trebui să facem mai des lucrul ăsta.
Și încă e devreme. Toți sunt de luat acasă. Unu-i mare, unu-i mic, unu-i jucăuș, unu-i adult, unu-i pui, altu-i boșorog. Nu poți să-i lași aici. Nu e o soluție pentru câini bătrâni să rămână în adăpost”, spune Cerasela Matei, voluntar.
Târgul de adopții este un eveniment care face parte din campania ,,Adoptă Fericire”, organizat de SC Salubritate SRL cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor.
Marina Andrei