6.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateEvenimentele de Sfânta Parascheva, în condiții speciale

Evenimentele de Sfânta Parascheva, în condiții speciale

Primăria Iaşi a anunţat, luni, că desfăşurarea evenimentelor din cadrul sărbătorilor oraşului va fi limitată în acest an, din cauza evoluţiei nefavorabile a pandemiei, unele acţiuni urmând a fi chiar anulate.

Totodată, Primăria Iaşi precizează că susţine evenimentele religioase ce vor fi organizate în oraş cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Desfăşurarea evenimentelor se va face limitat şi condiţionat de rata incidenţei cumulative a cazurilor de COVID-19“

„Primăria se pregăteşte de organizarea Sărbătorilor Iaşiului. Ajuns la ediţia a XXX-a, evenimentul ar trebui să fie special, însă desfăşurarea evenimentelor se va face limitat şi condiţionat de rata incidenţei cumulative a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori pe municipiul Iaşi şi de prevederile hotărârii emise de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi. Toţi participanţii la manifestări vor avea obligaţia de a asigura desfăşurarea evenimentelor în condiţii de maximă siguranţă, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, conform legislaţiei în vigoare”, se arată într-un comunicat al Primăriei ieşene, potrivit stiripesurse.ro.

Municipalitatea anunţă că susţine evenimentele religioase organizate la Iaşi de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva.

Potrivit unei hotărâri votate în şedinţa Consiliului Local de luni, 4 octombrie, bugetul alocat pentru ediţia din acest an a Sărbătorilor Iaşiului este de 900.000 de lei.

Ceaiul Pelerinilor şi Masa Pelerinilor vor fi organizate în condiţii speciale

În urma dezbaterilor din plenul consiliului, programul propus iniţial a fost redus în sensul „eliminării manifestărilor nepotrivite şi periculoase în contextul pandemiei”.

Ceaiul Pelerinilor şi Masa Pelerinilor vor fi organizate în condiţii speciale, urmând a fi acordate pachete către pelerini.

Totodată, Seara Valorilor, Sărbătoarea Vinului, Parcul de distracţii şi proiectele sportive „Sport în Sărbătoare” nu vor mai fi organizate.

Concertul de final al sărbătorilor din 15 octombrie nu va mai avea loc

De asemenea, concertul de final al sărbătorilor din 15 octombrie nu va mai avea loc, în schimb va fi organizat un foc de artificii.

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a anunţat că va prezenta miercuri programul manifestărilor religioase, dar şi modul în care va avea loc pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.

Reprezentanţii Asociaţiei Reset au solicitat autorităţilor să anuleze Sărbătorile Iaşiului din acest an, pe fondul creşterii îngrijorătoare a numărului de cazuri COVID-19 din ultimele zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS