-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalÎnregistrare difuzată de AUR. Deputat PNL, acuzat că negocia absențe la moțiune

Înregistrare difuzată de AUR. Deputat PNL, acuzat că negocia absențe la moțiune

Co președintele AUR, George Simion, a publicat pe contul său de youtube, o înregistrare audio în care susține că este vorba de deputatul PNL, Cosmin Șandru (foto), în timp ce încerca să-l convingă pe deputatul AUR, Ciprian Titi Stoica să lipsească marți de la votul moțiunii.  Șandru neagă că ar fi negociat și oferit funcții. Simion a anunțat în cursul zilei de luni că înregistrările au fost trimise la DNA, potrivit G4media.

În înregistrare se aude cum Șandru îi propune deputatului AUR să negocieze: ”Promovăm câțiva oameni, unde vrei tu, nu știe nimeni. Îi facem membri PNL de formă și gata. Ne spui unde, instituții deconcentrate”

Deputatul AUR Ciprian Titi Stoica refuză și îi explică liberalului că s-a întors din Anglia în țară, unde câștiga la fel de mult, pentru că ”este sătul de ce se întâmplă și nu se mai poate continua așa”.

Contactat de Antena 3, deputatul PNL, Cosmin Șandru a spus că n-a sunat pe nimeni. Când i s-a spus că a fost înregistrat, Șandru a admis că s-a întâlnit cu deputatul AUR săptămâna trecută, dar spune că a avut o discuție privind poziția celor de la AUR referitoare la moțiune.

Șandru susține că nu i-a oferit funcții pentru a-l încerca să determine să nu vină la votul de marți. ”Să nu fie extras din context. Dacă e înregistrarea cap coadă nu am nici un fel de emoție”, a mai spus parlamentarul PNL, precizând că nu a avut ce să-i ofere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS