4.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalFacturile ii scot pe craioveni din minti

Facturile ii scot pe craioveni din minti

Zeci de craioveni coplesiti de facturi s-au revoltat pentru ca, spun ei, dupa ce ca au venituri cu care abia supravietuiesc, sunt jefuiti si de asociatiile de proprietari de care apartin.


Dupa factura la intretinere, fondul de rulment, fondul de reparatii, apa calda, apa rece, deratizare, curent si alte dari, craiovenii, mai ales pensionarii care abia reusesc sa traiasca de pe o zi pe alta, trebuie sa faca acum fata si unui adevarat razboi cu asociatiile de proprietari.


Locatarii din blocul 1 de pe strada Maria Tanase sunt nemultumiti de sumele pe care trebuie sa le scoata din buzunare pentru a plati reparatiile coloanei de scurgere. Protestele si acuzele il tintesc pe Iosif Luca, presedintele Asociatiei de proprietari numarul 1 „Nicolae Titulescu“, pentru ca a contractat pentru reparatiile respective firma ginerelui sau. La Asociatia de proprietari numarul 8 „Rovine“ s-a iscat marti un taraboi in toata regula, când doi proprietari din blocul D26a s-au dus sa ceara socoteala pentru banii solicitati in fiecare luna de asociatie pentru diverse plati si servicii.


Lucrari cu firma ginerelui


La blocul numarul 1 de pe strada Maria Tanase din Craiova s-au executat lucrari de schimbare a coloanei de scurgere. Nemultumirea proprietarilor celor 20 de apartamente ale blocului este legata de repartizarea sumelor pe care le au de platit si cred ca devizul a fost „umflat“, firma care a executat lucrarile fiind a ginerelui presedintelui asociatiei din care fac parte. „Iosif Luca, presedintele asociatiei, si ginerele sau au demarat lucrarile fara un deviz estimativ prealabil, iar acum, chiar daca nu este terminata lucrarea si receptia lucrarii nu a fost facuta, ne-am trezit ca avem de platit niste sume care nu justifica nici calitatea lucrarilor si nici un deviz foarte stufos. Ne-am saturat sa fim furati la tot pasul. Pensiile nu ne ajung si pentru a fi jefuiti“, a explicat Olivia Stanciu, care locuieste in blocul numarul 1 din cartierul Nicolae Titulescu. Iosif Luca, presedintele asociatiei, spune ca acuzatiile ce i se aduc sunt total neadevarate. „Totul a pornit de la faptul ca locatarii de la trei camere platesc mai mult decât cei care stau la doua camere, insa calculele sunt facute conform legii. Nu am avut nevoie de deviz pentru ca lucrari de acest fel s-au facut la toate blocurile, deci a fost o lucrare repetata pentru care am copiat devizul. Firma ginerelui meu a fost aleasa pentru ca am incredere in el si pot sa-l chem la orice ora daca apare vreo defectiune. Am mai avut oferte, dar nu au fost de incredere, pentru ca ne interesasem si noi ce lucrari au mai facut. Eu am fost si diriginte de santier si pot spune ca lucrarile s-au executat conform devizului. I-am chemat pe proprietari sa vada lucrarile, dar nu au vrut sa intre in subsol, acum nu stiu ce nu le convine“, a explicat Iosif Luca.


„Ne mintiti in fata cu tabelele astea“


Daca proprietarii din blocul numarul 1 Titulescu contesta pretul piperat al lucrarilor de schimbare a unei coloane de scurgere, cei din blocul D26a din Rovine au luat asociatia pe sus, spunând ca face nenumarate nereguli. „Suntem victimele razbunarii Mihaelei Basanu, administratoarea Asociatiei numarul 8 «Rovine», pentru ca nu am vrut sa achitam lucrarile de izolatie facute fara autorizatie si garantie. De atunci ni se cer bani diferentiat pentru niste servicii si reparatii calculate din burta. Pentru reparatiile pe scara, desi s-a facut aceeasi lucrare de sus pâna jos, trei apartamente trebuie sa dea câte trei milioane, iar alti vecini câteva sute de mii de lei. La deratizare la fel. Unii au platit 50 de mii, iar altii, printre care si eu, 210 mii de lei“, a declarat Gheorghe Stanuca, proprietar in blocul D26a. De asemenea, barbatul sustine ca diferentieri la plata se fac si la achitarea facturii pentru curentul de pe scara, aceasta fiind achitata doar de unele apartamente.


In cautarea dreptatii, sotii Stanuca s-au prezentat marti la asociatia de proprietari unde s-a lasat cu taraboi. Barbatul sustinea ca administratorul scoate tot felul de tabele cu rubrici care nu se stie ce inseamna si ca la rubrica „diverse“ se platesc bani care nu se stie unde ajung. „Ne mintiti in fata cu tabelele astea. Noi dam o citire la apometre si voi calculati tot cât vreti. In fiecare luna bagati câtiva metri de apa in plus la fiecare apartament. In fiecare luna cereti bani pentru diverse, dar ce inseamna asta si de ce platesc doar unii, iar altii sunt scutiti numai voi stiti. Numai nereguli faceti aici, chiar daca sunteti platiti din banii nostri“, erau acuzele aduse Mihaelei Basanu de Gheorghe Stanuca. Intre incasarea banilor si cearta cu familia Stanuca, administratorul a incercat sa explice cum se calculeaza darile. „Diferenta de metri la apa rezulta din diferenta dintre apometrele din apartamente si cel de pe scara. Nu este vina mea pentru aceasta diferenta. Plata unor sume diferite pe apartamente se datoreaza faptului ca unii au un fond pentru reparatii care a acoperit cheltuielile, fond pe care voi nu l-ati platit din 1999. Stiti doar sa acuzati. Scot chitantele din arhiva si vi le dau sa le mâncati, sa vedeti ca altii au platit si voi nu“, a explicat Basanu. Cât despre achitarea facturii pentru curentul de pe scara, reprezentantii asociatiei au spus ca aceasta se face la doua luni, la rubrica IRE, insa când in acte s-a gasit ca pe luna august 2005 acesta s-a platit la rubrica IRE si in luna urmatoare la rubrica deratizare plus iluminat scara, spiritele s-au incins de-a binelea. Tot scandalul s-a incheiat cu un „nu stiu ce sa va mai explic acum ca m-ati batut prea mult la cap“ si cu promisiunea de a chema politia.


Legislatie


In Legea locuintei, la articolul 25, se stipuleaza ca, daca o decizie a asociatiei de proprietari este contrara legii sau acordului de asociere sau este de natura sa produca daune considerabile intereselor unei minoritati a proprietarilor de apartamente, orice proprietar poate actiona in justitie valabilitatea respectivei decizii, in termen de 60 de zile de la adoptarea acesteia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU