6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe nereguli a descoperit ITM-ul după prăbuşirea grindei peste basculantă

Ce nereguli a descoperit ITM-ul după prăbuşirea grindei peste basculantă

O grindă a unui pod ce urmează să fie construit pe Drumul Expres Craiova-Piteşti, pe Centura de Nord, spre Gherceşti, s-a prăbuşit direct peste o basculantă. Accidentul a avut loc marţi. Şoferul a scăpat nevătămat, ca prin minune, însă incidentul a scos la iveală nereguli care sunt acum cercetate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj.

Accidentul a avut loc în momentul în care şoferul basculantei a trecut cu bena ridicată pe sub grinzile din beton, care nu erau fixate. Una dintre grinzi, care cântăreşte câteva tone, s-a desprins şi a făcut praf basculanta.

Şoferul a scăpat nevătămat

Chiar dacă basculanta a suferit avarii foarte mari, şoferul nu a fost rănit şi a refuzat transportul la spital. „Poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Pieleşti au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că, pe un drum în lucru, de pe raza comunei Gherceşti, s-a produs un accident. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că o autoutilitară condusă de un tânăr de 27 de ani, din Drobeta Turnu Severin, pe sub pasarela unui drum în lucru, nedeschis circulaţiei, de pe raza comunei Gherceşti, a acroşat cu bena o grindă din beton, care a căzut pe vehicul, provocându-i avarii. În urma evenimentului, au rezultat doar pagube materiale, conducătorul auto refuzând transportul la spital. Având în vedere cele constatate, poliţiştii au eliberat autorizaţie de reparaţie“, au declarat repezentanţii IPJ Dolj.

Nereguli descoperite de ITM

Inspectorii ITM Dolj au deschis o anchetă în acest caz şi au descoperit deja câteva nereguli.

„În acest moment, noi cercetăm incidentul ca fiind un eveniment periculos. În urma cercetărilor se vor da şi sancţiuni, dacă va fi necesar. Pe parcursul anchetei lucrurile se mai pot schimba. Când a avut loc incidentul a fost chemată ambulanţa, apoi şoferul a declarat că a avut un atac de panică. Dar până la finalul cercetărilor poate veni cu un certificat care să ateste faptul că a suferit ceva în timpul accidentului. Nu se ştie niciodată. Deocamdată, ca măsură imediată, zona a fost îngrădită, a fost blocat accesul pe acel drum. Inspectorii ITM au stabilit un alt traseu tehnologic pentru lucrările care au loc acolo. Practic, folosirea acelui drum care trecea pe sub grinzi era o deficienţă.

Basculanta este a firmei subcontractoare SC Transcastor. Firma Tirrena Scavi, care a subcontractat SC Transcastor, a impus un regulament. În acesta era stipulat ca echipamentele precum basculante şi alte vehicule folosite pe şantier să nu folosească acel drum şi să nu treacă pe sub grinzile respective. Toate neregulile constatate vor fi menţionate în dosarul de cercetare. La final, se vor lua măsurile necesare“, a declarat, pentru GdS, Cătălin Mohora, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj.

Gazeta de Sud a solicitat un punct de vedere şi reprezentanţilor firmei care se ocupă de Drumul- Expres Craiova Piteşti, Tronsonul I, însă până la închiderea ediţiei nu am primit niciun răspuns.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS