2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateKlaus Iohannis: Astăzi avem peste 330 de decese COVID-19. Este o catastrofă

Klaus Iohannis: Astăzi avem peste 330 de decese COVID-19. Este o catastrofă

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că ultimele cifre privind evoluția pandemiei în România arată că în ultimele 24 de ore au murit 330 de persoane din cauza Covid-19, ceea ce este „o catastrofă”. În acest context, el a subliniat că pentru situația din sănătate există soluția fondurilor prin PNRR, dar că în absența unui guvern, lucrurile vor rămâne nerezolvate, scrie Digi24.

„Sunt foarte îngrijorat. Am primit datele despre pandemie. Avem aproape 15.000 de cazuri, din păcate avem peste 330 de decese astăzi. Este o catastrofă”, a spus Klaus Iohannis.

În acest context, președintele a declarat că este nevoie de un guvern, „de abordări mature”.

„Trebuie să găsim o ecuație prin care se formează un guvern”, a subliniat președintele.

Întrebat cine ar trebui să își asume situația critică din punct de vedere sanitar în care se află acum România, Klaus Iohannis a răspuns: „Asumarea trebuie făcută de toată clasa politică. Atât de simplu e. Dar asta trebuie să vină la pereche cu soluții. Soluția există, am creionat-o, e pe masă, se numește PNRR, prevede peste 2 miliarde de euro sistemul sanitar, banii sunt pentru spitale noi, modernizarea de spitale vechi, crearea unor noi posturi în sănătate.

Prin Planul Național am abordat această chestiune, dar și aici e nevoie de un guvern care duce lucruri mai departe. Dacă nu avem Guvern, banii nu vor fi folosiți și lucrurile vor rămâne nerezolvate”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS