-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatate(VIDEO) Valeriu Gheorghiță: Cei cu răspuns imun scăzut pot beneficia de 3 doze de vaccin la prima schemă de vaccinare

(VIDEO) Valeriu Gheorghiță: Cei cu răspuns imun scăzut pot beneficia de 3 doze de vaccin la prima schemă de vaccinare

Persoanele cu răspuns imun scăzut pot beneficia de 3 doze de vaccin în candrul primei scheme de vaccinare, în loc de două doze, a anunțat astăzi coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea lucrează la o listă a categoriilor de persoane eligibile pentru schema de vaccinare cu 3 doze.

https://www.facebook.com/guv.ro/videos/941531569769590

În cazul vaccinurilor Pfizer și Moderna, a treia doză se poate administra la distanță de 28 de zile de doza a doua, a precizat Valeriu Gheorghiță, potrivit HotNews.

70% dintre centrele de vaccinare care au avut program redus au revenit la programul normal

70% dintre centrele de vaccinare care au avut program redus au revenit la programul normal, iar 40% dintre cele care reduseseră fluxurile de vaccinare au revenit și acestea la normal, a anunțat Valeriu Gheorghiță.

„Cred că situația actuală este suficient de relevantă pentru toată lumea pentru a înțelege că avem nevoie, în perioada următoare, de încredere în corpul medical. Eu înțeleg foarte bine că populația are un nivel redus de încredere în autorități și așa mai departe, însă în momentul de față corpul medical duce o luptă incredibil de grea în spitale, zi de zi, cu mii și mii de pacienți care se prezintă în Unitățile de Primiri Urgențe.

„Doar prin vaccinare putem reduce numărul de decese și de cazuri grave care necesită spitalizare”

Este imposibil de câștigat această luptă doar în spitale. Avem nevoie de implicarea tuturor celor din pre-spital și aici mă refer la oameni, la autoritățile locale, la colegii din rețeaua de medicină de familie și la orice altă persoană care poate să aducă un plus de credibilitate și de mesaj, pentru că există un singur lucru care s-a dovedit eficient în prevenirea mortalității și a formelor grave, iar acesta este vaccinarea. Doar prin vaccinare putem reduce numărul de decese și de cazuri grave care necesită spitalizare”, spune coordonatorul campaniei de vaccinare.

I-a îndemnat pe oameni să aibă încredere în medici și în surse de informații credibile

El i-a îndemnat pe oameni să aibă încredere în medici și în surse de informații credibile: „Trebuie să dăm credibilitate acestor oameni care și-au pus viața în slujba salvării de vieți omenești. Nu este cazul să dăm crezare tuturor informațiilor care vin din surse nevalidate, tot felul de teorii care nu fac altceva decât să lărgească această falie între populație și corpul medical. Admit că există situații punctuale, și mi-au fost și mie aduse la cunoștință, de personal medical, medici sau asistenți care nu au înțeles principiile vaccinării și ce rol are un vaccin în general – nu este vorba doar despre vaccinul împotriva COVID-19.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS