-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOMS: ”Suntem abia la jumătatea pandemiei”

OMS: ”Suntem abia la jumătatea pandemiei”

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a transmis că pandemia este departe de final. Specialiștii au declarat că suntem abia la jumătatea crizei.

Maria Van Kerkhove este medic epidemiolog american și membru al programului de urgență sanitară al Organizației Mondiale a Sănătăți. Aceasta a transmis, în cadrul unor discuții purtate pe paginile de pe rețelele de socializare ale instituției, că oamenii cred în mod eronat că pandemia este învinsă.

Experta a transmis că virusul este departe de a fi ținut sub control, iar numărul de infectări și decese este mult mai mare decât cel raportat oficial. Vam Kerkhove, care este și director al programului de combatere a COVID-19 din cadrul OMS, a anunțat că săptămâna trecută au fost înregistrate 3,1 milioane de cazuri noi de infectare şi 54.000 de decese la nivel mondial.

”Situaţia se află încă într-o dinamică incredibilă. Iar ea este dinamică, deoarece nu deţinem controlul asupra acestui virus. Încă nu am scăpat de pericol,” a declarat specialista.

”Ne aflăm chiar la jumătatea acestei pandemii. Însă unde anume mai exact… nu ştim deocamdată, pentru că, sincer, nu folosim instrumentele de care dispunem în prezent pentru a ne apropia de sfârşitul ei,” a adăugat aceasta.

Majoritatea deceselor, la persoane nevaccinate

Maria Van Kerkhove a subliniat că majoritatea deceselor au avut loc în cazul unor persoane nevaccinate. Ea a mai spus și că unii oameni se poată ca și cum pericolul a trecut.
Care este rezultatul unui asemenea comportament

„În anumite oraşe, vedem secţii de terapie intensivă şi spitale saturate, precum şi oameni care mor, în timp ce pe străzi oamenii se comportă ca şi cum pandemia a fost complet învinsă,” a spus medicul.

„Rezultatul este că mulţi oameni continuă să moară. Nu putem să îndulcim această realitate”, a subliniat ea. În prezent, OMS analizează evoluţia pe care ar putea să o aibă pandemia de COVID-19 în următoarele 3-18 luni.

„Avem încă grupuri mari de indivizi care nu sunt vaccinaţi, fie pentru că nu au acces la vaccinuri, fie pentru că refuză să se vaccineze sau nu pot fi vaccinaţi, astfel încât putem în continuare să asistăm la intensificarea pandemiei,” a afirmat epidemiologul.

Totodată, acesta a mai explicat și că virusul nu va fi eradicat, dar va fi ținut sub control, la un punct: ”posibilitatea de a eradica virusul sau chiar de a elimina definitiv acest virus la nivel mondial a fost pierdută încă de la început. Ea a fost pierdută pentru că nu am atacat, la nivel mondial, acest virus pe cât de viguros ar fi fost posibil.”

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS