0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePapa Francisc şi Angela Merkel au discutat despre schimbările climatice

Papa Francisc şi Angela Merkel au discutat despre schimbările climatice

Papa Francisc şi cancelarul german Angela Merkel au discutat despre schimbările climatice în cadrul vizitei de rămas bun efectuate joi de cancelarul german la Vatican, relatează dpa.

Angela Merkel a salutat faptul că problema schimbărilor climatice se află în atenţia Sfântului Părinte.

Papa Francisc şi-a manifestat în trecut preocupările cu privire la climă şi recent s-a alăturat celor 40 de lideri ai Bisericii pentru a trimite un apel comun către Conferinţa ONU privind schimbările climatice (COP26), programată să înceapă la Glasgow, la sfârşitul lunii.

Merkel a abordat şi problema abuzului asupra copiilor în cadrul Bisericii. Înaintea audienţei la Papa Francisc, ea a vizitat un institut al Universităţii Gregoriene Pontificale, unde s-a întâlnit cu preotul german Hans Zollner, care a fost însărcinat de Biserică cu protejarea copiilor

”Am vrut să subliniez prin vizita mea că adevărul trebuie să fie expus şi că problema abuzului asupra copiilor trebuie tratată”, a subliniat Angela Merkel.

Vizita a fost a cincea întâlnire privată

Vizita a fost a cincea întâlnire privată pe care Angela Merkel, fiica unui pastor şi teolog protestant, a avut-o cu Papa Francisc.

Ulterior, cancelarul german a fost întâmpinat cu onoruri militare la Roma de către premierul Mario Draghi. După convorbirile avute cu Mario Draghi, cancelarul a participat la eveniment de pace organizat la Colosseum de Comunitatea Sant’Egidio.

”Chiar şi vremurile de multe războaie şi conflicte nu trebuie să conducă la o tocire a sensibilităţii oamenilor”, a spus Merkel. ”Nu ar trebui să ne obişnuim cu imagini care ajung aproape zilnic din regiunile de criză”, a insistat ea.

”Suferinţa umană nu este relativizată de distanţa geografică”, a spus, de asemenea, cancelarul german. ”Fără respect pentru cei care gândesc diferit şi pentru cei care cred diferit, nu putem trăi împreună în diversitate şi pace”, a apreciat ea.

”Războiul este eşecul politicii şi al umanităţii”, a afirmat Papa Francisc la acelaşi eveniment, cerând ”Mai puţine arme şi mai multe alimente! Mai puţină ipocrizie şi mai multă transparenţă! Vaccinuri distribuite mai corect şi arme vândute mai puţin neglijent!”.

La rândul său, premierul italian a lăudat serviciul adus de cancelarul german Uniunii Europene. Politicianul german a jucat un ”rol foarte decisiv în modelarea viitorul Europei în cei 16 ani ai săi (la putere)”, a spus Draghi. Merkel a depăşit toate crizele şi a făcut-o ”cu calm, determinare şi o idee Europeană”, a subliniat el.

Merkel este un ”maestru al multilateralismului” şi ”un exemplu pentru multe fete şi tinere care vor să intre în politică. Ne va fi dor de ea”, a conchis premierul italian.

Deşi cancelarul german va mai veni probabil la Roma cel puţin încă o dată în calitate oficială, pentru summitul G20 de la sfârşitul lunii octombrie, ea a anunţat deja că vrea să revină în Oraşul Etern ca persoană privată.

”Dragostea mea pentru Italia va lua o formă complet diferită atunci când nu voi mai fi cancelar” , a spus Angela Merkel.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS