2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateVaccinul anti-Covid se poate face în același timp cu cel antigripal

Vaccinul anti-Covid se poate face în același timp cu cel antigripal

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) a anunțat vineri că vaccinurile împotriva Covid-19 pot fi administrate simultan sau la orice interval de timp cu alte vaccinuri, inclusiv cu cel antigripal.

„Vaccinurile împotriva COVID-19 pot fi administrate simultan sau la orice interval de timp cu alt produs din Programul Național de Vaccinare (PNV) destinat copiilor și grupelor populaționale aflate la risc (vaccinarea antigripală, vaccinarea anti-HPV), profilaxia tetanosului sau alte produse vaccinale care dețin autorizație de punere pe piață în România”, a transmis vineri CNCAV, potrivit Digi24.

Astfel, administrarea vaccinurilor se poate realiza în condiții de siguranță atât persoanelor care au primit doza 1 și doza 2, cât și doza 3 de vaccin anti COVID-19.

Reprezentanții CNCAV amintesc că vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluție de protecție împotriva COVID-19 și anunță că prin aceasta se reduc riscul de infectare, riscul de transmitere a virusului, riscul de spitalizare și riscul de deces.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS