12.8 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn autocar cu 26 de pasageri a intrat într-un TIR cu cereale

Un autocar cu 26 de pasageri a intrat într-un TIR cu cereale

Un autocar în care se aflau 26 de persoane a fost implicat, duminică, într-un accident rutier, pe E 85, în localitatea Secuieni, informează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa, a precizat că autocarul a lovit în partea din spate un TIR încărcat cu cereale, care se deplasa în aceeaşi direcţie.

„În urma accidentului rutier a rezultat o victimă, o femeie de 49 de ani, care a fost preluată de echipajul SAJ şi transportată la spital”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului Roman, dar şi un echipaj cu ambulanţă de la SAJ Roman.

Pompierii au acţionat pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi vor curăţa carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS