8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVaccinare obligatorie pentru personalul medical şi cel din învăţământ, în Noua Zeelandă

Vaccinare obligatorie pentru personalul medical şi cel din învăţământ, în Noua Zeelandă

Noua Zeelandă a anunţat luni că majoritatea personalului medical şi din învăţământ nu va mai putea să-şi exercite activitatea profesională dacă nu se va vaccina împotriva COVID-19, informează AFP.

„Nu putem lăsa nimic la întâmplare, de aceea o facem (vaccinarea) obligatorie”, a declarat Chris Hipkins, ministrul însărcinat cu lupta împotriva noului tip de coronavirus, care este de asemenea ministru al educaţiei.

Medicii, infirmierii şi alte persoane angajate în sistemul medical şi care sunt în contact direct cu pacienţi vor trebui să fie vaccinaţi înainte de 1 decembrie. Personalul din educaţie care intră în contact cu elevii va trebui, de asemenea, să fie imunizat cu două doze de vaccin înainte de 1 ianuarie.

Colegiul regal al medicilor generalişti din Noua Zeelandă susţine vaccinarea obligatorie

Colegiul regal al medicilor generalişti din Noua Zeelandă susţine vaccinarea obligatorie, iar preşedinta lui, Samantha Murton, a calificat această măsură drept „îndrăzneaţă, dar necesară”. „Vaccinarea rămâne instrumentul nostru cel mai eficient pentru a ne proteja împotriva contaminărilor şi bolilor”, a subliniat Hipkins.

Timp de luni, arhipelagul neozeelandez a fost protejat în faţa pandemiei

Timp de luni de zile, arhipelagul neozeelandez a fost protejat în faţa pandemiei, în special datorită măsurilor stricte la frontiere. Însă apariţia în august, la Auckland, a variantei Delta a noului tip de coronavirus, puternic contagioasă, a schimbat datele problemei şi, în pofida măsurilor de carantină, virusul s-a răspândit în provinciile vecine Northland şi Waikato.

Săptămâna trecută, premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, a recunoscut că strategia sa „zero COVID” adoptată în arhipelag nu a permis stăvilirea totală a virusului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS