Poliţiştii de frontieră din Botoşani au urmărit un şofer care nu a oprit la semnale, suspectul fiind depistat ulterior pe un câmp, în timp ce încerca să abandoneze mai multe baxuri cu ţigări de contrabandă, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri de Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF), suspectul a fost prins în timpul unei acţiuni desfăşurate marţi.
„În cadrul acţiunii, lucrătorii noştri au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism marca Opel, care se deplasa dinspre localitatea Truşeşti către localitatea Ştefăneşti, judeţul Botoşani. Întrucât şoferul autoturismului nu a oprit la semnalele regulamentare ale poliţiştilor, aceştia au pornit în urmărirea vehiculului în cauză”, se arată în comunicat.
Autoturismul a fost identificat în scurt timp pe un teren arabil între localităţile Truşeşti şi Guranda, iar şoferul a fost surprins în timp ce încerca să abandoneze baxurile cu ţigări în lanul de porumb. În urma cercetării terenului, poliţiştii de frontieră au descoperit două baxuri voluminoase ce conţineau în jur de 1.000 de pachete de ţigări de contrabandă.
Suspectul, un cetăţean român în vârstă de 36 de ani, a fost condus la audieri.
„Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 1.100 lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă (…) şi în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor prin care fapta a fost săvârşită”, precizează reprezentanţii STPF Botoşani.