Direcția Județeană de Statistică Dolj a analizat cheltuielile medii lunare pe fiecare locuitor din Oltenia, în trimestrul I al acestui an. Datele statistice relevă cât cheltuie locuitorii din regiunea Sud-Vest pentru mărfuri alimentare și nealimentare.
Am analizat indicatorul statistic numit “cheltuielile pentru cumpărarea produselor agroalimentare pe categorii de produse și principalele categorii sociale, pe macroregiuni și regiuni de dezvoltare – medii lunare pe o persoană”.
Costurile cu procurarea de alcool similare cu cele pentru apă și sucuri
În intervalul analizat de Statistică, locuitorii Olteniei au cheltuit pe apă minerală și băuturi nealcoolice 9,47 lei, pe o persoană. În același interval analizat costurile cu băuturile alcoolice au ajuns la un nivel similar cu apă. Respectiv, 8,9 lei pe o persoană. Sumele consumate pe băuturi alcoolice, în medie, de o persoană, sunt mai mari decât cele pentru ulei de floarea-soarelui, porumb sau soia (5,24 lei pe lună) și decât cele pentru cartofi, de exemplu (4,48 lei pe luna).
Cele mai mari cheltuieli au fost făcute pentru carne și produse din carne – 65,58 lei. Locuitorii din Sud-Vest au mai cheltuit în primul trimestru din 2021, pentru pâine și produse de franzelarie 37,68 lei pe lună de persoană. Pe brânzeturi 20,05 lei, iar pe lapte 15,23 lei de persoană.
În total, bugetul pentru alimente, în medie, al unui locuitor din Oltenia a fost de 265,21 lei pe lună.
Cei mai mulți bani se duc pe țigări, medicamente și carburanți
În rândul mărfurilor nealimentare, cele mai mari sume cheltuite pe persoană, în intervalul analizat de Statistică. Pe țigări și produse din tutun, locuitorii din Sud-Vestul țării cheltuie, în medie 174,8 lei pe lună. Este cea mai mare sumă alocată dintre toate mărfurile nealimentare. Se observa ca locuitorii Olteniei cheltuie mai mult pe tigari decat pe carne si lapte, la un loc.
După țigări, urmează costurile cu medicamentele. Fiecare locuitor din Oltenia a cheltuit, în medie, la începutul acestui an, 124,56 lei pe luna pentru aparate medicale și medicamente. Mulți bani se duc și pe combustibil și lubrifianți pentru mașini. Circa 117,12 lei pe luna. Dintre combustibili, cea mai scumpă este benzină. Costurile medii pe persoană sunt de peste 66 de lei.
Pe îmbrăcăminte se duc mulți bani (110 lei pe luna, în medie), dar și pe încălțăminte (78 de lei pe luna, de persoană). Având în vedere că mulți cetățeni trăiesc în mediul rural și se încălzesc cu sobe pe lemne, costurile sunt mari pentru încălzirea locuințelor. Astfel, pentru combustibili solizi (lemne și cărbuni), oltenii cheltuiesc 52 de lei pe luna, în medie.
Mulți bani pentru parfumuri, puțini bani pentru săpun
Pentru îngrijire personală locuitorii din Oltenia cheltuie, în medie, 102 lei pe lună. Din acești bani, cei mai mulți se duc pe parfumuri și cosmetice, respectiv 51,24 lei de persoană. Iar cei mai puțini bani sunt cheltuiți pentru săpun (7,21 lei de persoană). Dintre toate mărfurile nealimentare cele mai mici cheltuieli sunt făcute pentru săpun de către locuitorii Olteniei.
Pe “articole de folosință îndelungată penru recreere și cultură”, oltenii plătesc 29,65 lei. Dintre aceștia, doar puțin peste 13 lei sunt cheltuiți pe cărți, ziare și pe produse de papetărie.
În total, bugetul pentru mărfurile nealimentare este de 1.042 de lei pe luna, conform Statisticii doljene.