2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentClub pus la dispoziţia consumatorilor de cocaină

Club pus la dispoziţia consumatorilor de cocaină

Procurorii DIICOT au dipus, miercuri, efectuarea a peste 50 de percheziţii în mai multe localităţi, printre care se numără Craiova, Caracal şi Drobeta Turnu Severin. Au fost vizaţi membrii unei grupări infracţionale specializate în traficul de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, unul dintre membrii grupări vindea cocaină într-un club din Caracal, Olt.

Anchetatorii spun că gruparea infracţională era specializată în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi punerea la dispoziție a unui local pentru consum ilicit de droguri.

„În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2019, mai mulţi suspecţi au constituit un grup infracţional organizat, grup la care ulterior au aderat şi alte persoane, activitatea membrilor acestora constând în aprovizionarea, iar ulterior în distribuirea de droguri de mare risc, în special, cocaină, mai multor consumatori şi dealeri de pe raza județelor Dolj și Olt.
De asemenea, s-a reţinut faptul că, unul dintre membrii grupării a comercializat cocaină, contra sumei de 100 euro/gram, într-un club de pe raza municipiului Caracal, administratorul localului punându-l la dispoziție pentru consumul de droguri”, au precizat oamenii legii.

Percheziţii la membrii grupării infracţionale

În urma percheziţiilor efectuate au fost identificate diverse cantităţi de droguri de risc şi de mare risc şi un act de identitate fals. De asemenea, a fost ridicată o bancnotă de 50 euro falsă, precum şi sumele de 58.000 de lei, 40.000 de euro, 4.100 de dolari şi 680 lire sterline.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 15 persoane.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS